Preşedintele american, Joe Biden, va avea joi consultări cu nouă ţări est-europene membre ale NATO, printre care România, în privinţa summitului cu omologul său rus, Vladimir Putin, şi temerilor unei invazii a Ucrainei, a anunţat miercuri Casa Albă, notează AFP, conform AGERPRES.
Joe Biden va avea o discuţie telefonică cu "liderii Grupului celor Nouă de la Bucureşti, alcătuit din aliaţi NATO de pe flancul estic, pentru a le face rezumatul întrevederii cu preşedintele Putin, pentru a le asculta opiniile cu privire la situaţia actuală de securitate şi pentru a sublinia angajamentul Statelor Unite faţă de securitatea transatlantică", potrivit unui comunicat.
Grupul celor Nouă de la Bucureşti include Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.
Acest apel va avea loc după o conversaţie telefonică programată cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care caută ajutorul Statelor Unite pentru a evita ceea ce el consideră ca ameninţări cu invazia de către Rusia.
Tensiunile şi presiunile diplomatice cresc, în timp ce Washingtonul şi aliaţii săi acuză Moscova că desfăşoară zeci de mii de soldaţi la frontiera cu Ucraina pentru a ataca ţara.
Joe Biden şi Vladimir Putin au adus în discuţie această problemă arzătoare în cursul summitului lor virtual de două ore, marţi.
Excluzând, deocamdată, orice intervenţie militară în cazul unei invazii a Ucrainei, Joe Biden a avertizat miercuri că un atac rus în Ucraina va duce la o întărire a prezenţei militare americane pe teritoriile membrilor Alianţei Nord-Atlantice din Europa de Est.
La rândul său, liderul de la Kremlin a apărat dreptul Rusiei "de a-şi proteja securitatea", estimând că a lăsa NATO să se apropie de frontierele sale fără a reacţiona ar fi "criminal".
În cursul summitului cu liderul administraţiei de la Washington, Vladimir Putin a cerut mai ales "garanţii juridice sigure" care să împiedice aderarea Ucrainei la NATO.
Ucraina stă pe un butoi cu pulbere. Joe Biden, consultări cu nouă ţări din Europa de Est, printre care România
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

294
Avertisment pentru turiști: Grecia impune noi restricții femeilor din această vară. Cine nu respectă regulile se poate trezi cu amenzi de până la 3.000 de euro
294

259
Sentaul SUA votează o nouă rezoluție în incercarea de a-i tăia lui Trump 'puterile de război'
259

113
Era roboților umanoizi: Tesla pregătește o fabrică-cheie pentru producția de masă
113

312
O companie de transport alternativ, prezentă și în România, se confruntă cu un al doilea proces pentru agresiune sexuală
312

402
Comisarul UE pentru extindere, declarație 'cu mantă': 'Înfrângerea lui Viktor Orban va oferi Ucrainei un nou impuls '
402

35
'Nu sunt necesari': Israelul nu doreşte implicarea Franţei în negocierile cu Libanul
35

1.044
A început blocada: un distrugător al marinei americane a interceptat două petroliere care încercau să părăsească Iranul
1.044

682
Tragedie fără margini: 250 de persoane dispărute după ce o ambarcaţiune s-a scufundat
682

599
Uși închise pentru poliție la Palatul Élysée: președinția Franței refuză perchezițiile într-un dosar de corupție
599

205
Zelenski, supărat că negociatorii americani nu au timp pentru Ucraina din cauza războiului din Iran
205

532
'Era prietenul meu': Donald Trump, declarație despre înfrângerea lui Viktor Orban
532

263
Tehnologie de ultimă generație: ceas atomic portabil, testat pe mare în condiții reale. Ce schimbări ar putea aduce
263

274
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a capturat o poziție inamică doar cu roboți și drone
274
















Comentează