Ucraina a încercat să perturbe vânzările de alcool în Rusia prin atacuri informatice, a declarat miercuri vicepremierul ucrainean Mihailo Fedorov, citat de AFP.
"Printre lucrurile remarcabile cunoscute azi se numără atacul împotriva sistemului de accize (din Rusia - n. red.), cu ajutorul căruia s-a reuşit dezorganizarea vânzărilor de alcool în Rusia", a arătat într-o conferinţă la Paris oficialul ucrainean, ale cărui atribuţii în cadrul guvernului de la Kiev sunt legate inclusiv de domeniul informatic.
La evenimentul pe tema securităţii informatice, Fedorov a explicat ironic motivul acţiunii: "Am decis că oamenii trebuie să fie treji" pentru a putea face faţă "propagandei" guvernului de la Moscova, a spus el, conform traducerii în franceză a discursului în ucraineană.
Vicepremierul nu a dat alte detalii despre operaţiune şi a fost destul de discret şi în privinţa altor atacuri informatice ale ucrainenilor împotriva Rusiei, observă AFP. El a indicat că au fost afectate peste 80 de sisteme ruseşti, printre care RuTube, echivalentul din Rusia al platformei YouTube. RuTube a fost blocat la începutul săptămânii, reaminteşte agenţia.
Fedorov a afirmat că au mai fost dezactivate temporar şi site-urile de internet ale Kremlinului şi FSB (principalul serviciu de securitate al Rusiei).
"Vom putea însă să vorbim despre adevăratele rezultate, despre adevăratele succese" ale ofensivei informatice împotriva Rusiei "doar după război. Ar fi contraproductiv să le dezvăluim acum", a adăugat el, apreciind că în general puterea rusă în acest domeniu a fost "supraevaluată".
Oficialul ucrainean a lansat un apel către firmele franceze încă prezente în Rusia, cerându-le să se retragă din această ţară şi să pună capăt cooperării cu ruşii. El a refuzat însă să nominalizeze vreuna din companiile vizate, arătând că guvernul ţării sale este în contact cu ele şi a obţinut promisiuni că vor reacţiona şi vor ieşi de pe piaţa rusă.
Convenţia de experţi în securitate informatică Paris Cyber Summit, cu ocazia căreia Fedorov a participat la o conferinţă de presă în format video, continuă până joi.
Ucrainenii încercă să-i lovescă pe ruși în punctul cel mai sensibil - Cum au reușit să perturbe vânzările de alcool
București
9°C
Articole Similare

13
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
13

1.168
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
1.168

23
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
23

1.338
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.338

54
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
54

50
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
50

26
Țoiu: România a obținut al 24-lea aviz din cele 25 necesare pentru aderarea la OCDE
26

1.703
Bloomberg dezvăluie că România a cheltuit peste 1 miliard de euro pentru stabilizarea monedei în luna martie
1.703

2.096
New York Times dezvăluie detalii despre recuperarea Coifului de la Coțofenești: 'Un artefact foarte apreciat din România'
2.096

16
Ritual special înainte de Paşte: Papa Leon al XIV-lea a spălat picioarele a 12 preoţi din Roma în Joia Mare
16

3.667
Donald Trump are pe masă un plan extrem de spectaculos și riscant pentru Iran: Inclusiv civili americani ar urma să fie implicați
3.667

2.658
Criza combustibilului scapă de sub control în Asia: Crime, panică și jafuri, angajații benzinăriilor au fost uciși de șoferi furioși
2.658

2.410
VIDEO Donald Trump lansează un nou ultimatum dur către Iran: "Nu va mai rămâne nimic"
2.410
















Comentează