Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UDMR cere ca în noul program de guvernare să existe un capitol dedicat minorităților

Kelemen Hunor

Uniunea Democrata Maghiara din România considera ca în programul de guvernare al Cabinetului Ciolos trebuie prevazut un capitol dedicat minoritatilor, sa fie aplicate legile privind folosirea limbii materne, iar specialistii maghiari care lucreaza în institutiile deconcertate sa fie pastrati, se arata într-un comunicat al UDMR transmis joi Agerpres.

Potrivit sursei citate, presedintele UDMR Kelemen Hunor a subliniat, miercuri, în întâlnirea avuta cu premierul desemnat Dacian Ciolos ca noul guvern trebuie sa aiba în vedere si revendicarile comunitatii maghiare.

'În noul program de guvernare este nevoie de un capitol dedicat minoritatilor. De asemenea, trebuie examinata posibilitatea aplicarii legilor referitoare la folosirea limbii materne. Comunitatea maghiara trebuie rasplatita cu încredere, în schimbul sustinerii pe care o acorda guvernului si pe care a pierdut-o inclusiv din cauza retoricii nationaliste din ultima vreme', a afirmat Kelemen Hunor, în timpul convorbirii purtate cu prim-ministrul desemnat.

În opinia sa, 'trebuie început cu aplicarea legislatiei' pentru ca 'de la Legea Educatiei si pâna la prevederile legale referitoare la bilingvism, toate acestea au fost încalcate pâna acum de nenumarate ori, însa niciodata nu au existat consecinte în urma acestor încalcari'.

'Aceasta situatie este inacceptabila. Da, în România trebuie început cu restabilirea obligativitatii respectarii legilor, sub toate aspectele, si acesta este treaba guvernului', a afirmat presedintele UDMR, citat în comunicat.

De asemenea, în cursul întâlnirii avute cu premierul desemnat, Kelemen Hunor a aratat ca, pentru comunitatea maghiara, 'obiectivul prioritar este educatia, dar a atras atentia si asupra faptului ca specialistii maghiari care lucreaza în institutiile deconcentrate din diferite judete nu îndeplinesc sarcini trasate de partid, ci au dovedit, prin munca lor, ca îndeplinesc în cel mai eficient mod îndatoririle profesionale'.

'Am aratat ca dorim sa pastram aceasta prezenta si, iar în unele cazuri, unde este posibil, s-o întarim', a spus Kelemen Hunor.

Tot în cadrul întâlnirii de miercuri, presedintele UDMR si-a exprimat îngrijorarea în privinta modului în care sunt aplicate prevederile din Legea Educatiei referitoare la comunitatea maghiara. 'Dintre acestea, cea mai grava este situatia de la Universitatea de Medicina si Farmacie din Târgu Mures, însa nu este respectata nici prevederea potrivit careia în scolile cu predare în limbile româna si maghiara trebuie numiti directori adjuncti maghiari. L-am informat pe prim-ministrul desemnat în legatura cu toate prevederile defectuoase din Legea Educatiei care trebuie corectate', a aratat presedintele Uniunii.

Kelemen spune ca 'prim-ministrul desemnat trebuie sa aiba putere de decizie în selectarea ministrilor guvernului de tehnocrati, dar, în acelasi timp, societatea nu trebuie sa se confrunte cu o situatie în care în noul executiv ar fi inclusi, prin tot felul de metode obscure, si oameni din partide, care reprezinta o ideologie anume'.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.