Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UDMR face presiune: Ar fi oportun ca România să se alăture demersului Minority SafePack

sigla UDMR
UDMR

Deputatul UDMR Biró Rozália, preşedintele Comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Oradea, că i-a solicitat ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, reconsiderarea poziţiei României faţă de iniţiativa cetăţenească Minority SafePack, scrie Agerpres.

"Ştim cu toţii că domnul Aurescu a avut o poziţie negativă privind această iniţiativă, şi în 2014, la pornire, şi în 2017, când România a atacat la Comisia Europeană această iniţiativă. Există deja două sentinţe sau două decizii ale Curţii Europene de Justiţie, ultima sosită la finele anului 2019, care respinge solicitarea României şi spune foarte clar că forurile competente ale UE pot aduce legi cu privire la asigurarea diversităţii culturale şi lingvistice a minorităţilor naţionale din UE", a afirmat deputatul UDMR Biro Rozalia.

În cadrul audierilor ce au avut loc marţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului, Biro Rozalia l-a întrebat care este poziţia sa privind iniţiativa cetăţenească Minority SafePack, prin care forurile UE sunt solicitate să creeze un cadru legal pentru drepturile minorităţilor autohtone.

Potrivit Rozaliei Biro, ministrul Aurescu ar fi răspuns "cu eleganţă diplomatică", spunând că aşteaptă decizia finală a Curţii Europene de Justiţie. Pe de altă parte, Aurescu a spus că la baza deciziei României de a se îndrepta împotriva acestei iniţiative este articolul 5 din Tratatul Uniunii Europene, alineatul doi.

Biro l-a completat însă afirmând că mecansimul de iniţiativă cetăţenească există tocmai pentru ca orice problematică nelegiferată încă, dacă se doreşte de peste un milion de cetăţeni ai UE, să poată să fie pusă pe masa Comisiei şi Parlamentului pentru a fi legiferată.

"În 23 martie va fi audierea iniţiatorilor la această solicitare cetăţenească, consider că ar fi momentul foarte oportun ca România să îşi schimbe poziţia în sensul de a accepta că un număr de peste un milion de cetăţeni solicită acest demers. Ar trebui atât Ministerul Afacerilor Externe, cât şi România, în ansamblu, să analizeze acest dosar din punctul de vedere al celor 18 minorităţi naţionale care trăiesc în România. Eu sper ca la iniţiativa domnului ministru sau a preşedintelui, să ajungem ca România să îşi reconsidere poziţia şi să se alăture acestui demers foarte democratic şi care va fi dezbătut în plenul Parlamentului European", a mai menţionat Biro Rozalia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.