Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă joi contestaţia depusă de Elena Udrea faţă de decizia instanţei de a-i respinge o cerere de înlocuire a arestului preventiv.
Pe 10 aprilie, Înalta Curte a respins cererea fostului ministru de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai uşoară, respectiv arest la domiciliu sau control judiciar, în dosarul "Gala Bute".
Udrea se află în arest preventiv din data de 25 februarie.
Avocatul acesteia, Marius Striblea, preciza că nu mai există niciun motiv ca Elena Udrea să mai fie ţinută în arest preventiv.
"Am demonstrat judecătorului că, de la momentul în care s-a prelungit măsura preventivă şi până astăzi, temeiurile avute în vedere de judecătorul care a prelungit măsura s-au schimbat. Toate probele care au fost după data de 23 martie au reliefat o altă situaţie de fapt şi au combătut teza iniţială a parchetului", a spus avocatul.
Marius Striblea a mai spus că a fost declasificat raportul SPP, document în care se arată că, în legătură cu data de 6 octombrie 2011, nu se pot da detalii având în vedere că acest tip de date nu pot fi stocate de Serviciul de Protecţie şi Pază.
În opinia sa, acuzaţia de luare de mită adusă Elenei Udrea se bazează în continuare doar pe declaraţia lui Gheorghe Nastasia.
În dosarul "Gala Bute", Elena Udrea a fost acuzată iniţial de abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi luare de mită. Ulterior, DNA a pus-o sub acuzare pentru alte trei infracţiuni de luare de mită şi spălare de bani.
Udrea mai este cercetată şi în dosarul "Microsoft", însă ea nu are nicio interdicţie în acest dosar.
Udrea mai încearcă o tură eliberarea
Explorează subiectul
Articole Similare

39
DOCUMENT Noul ministru al Educației, Mihai Dimian, achiziționa case de vacanță și terenuri în plină pandemie. Ce mai scrie pe declarația de avere
39

915
Fost ministru al Muncii, tranșant după proiectul de buget prezentat de premier: 'Nu sunteți o soluție, sunteți o problemă din ce în ce mai mare pentru România'
915

34
Felix Stroe îl acuză pe premier de blocarea bugetului: 'Atitudine inflexibilă și sfidătoare la adresa Coaliției'
34

1.189
AUR face praf Comisia Europeană: Prețul gazelor e de șase ori mai mare ca în SUE. Nu se pricep!
1.189

1.431
Nota de plată pentru întâlnirea primarilor: aproape jumătate de milion de euro pentru evenimentul de la București care a reunit edilii de comune
1.431

1.333
'Mesianicul premier' și disputa pe taxe: Daniel Zamfir critică reducerea impozitării pentru multinaționale
1.333

5.023
Scenariul „mazilirii” lui Bolojan
5.023

3.567
VIDEO Sorin Grindeanu a văzut declarațiile lui Ilie Bolojan și vine instant cu replica: O spun încă o dată, ca să fie clar!
3.567

94
VIDEO Ilie Bolojan refuză să-l remanieze pe ministrul Justiției, în ciuda apelurilor din spațiul public
94

1.193
VIDEO Ilie Bolojan admite că în interiorul PNL există un război mocnit: 'Nu toate lucrurile sunt perfecte, vedem diferit situațiile'
1.193

127
Diana Șoșoacă avertizează asupra unei posibile escaladări nucleare în războiul din Ucraina
127

5.082
VIDEO Ilie Bolojan vine cu un model revoluționar pentru reorganizarea administrativ-teritorială a României
5.082

1.484
VIDEO Bolojan, despre riscul ca litrul de combustibil să ajungă la 10 lei: 'Nu pot face o astfel de predicție, depinde de evoluția crizei din Golf'
1.484

















Comentează