UE a adoptat o dispoziție împotriva evaziunii fiscale a companiilor

Autor: Maria Ciubotaru, Redactor

Publicat: 20-06-2014

Actualizat: 20-06-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Este vorba despre o propunere de amendament a Comisiei Europene, pentru îmbunătățirea unei directive care a fost concepută inițial pentru a evita ca societățile din același grup, cu operațiuni în mai multe state membre, să nu fie impozitate de două ori pentru același venit. Însă unele companii se folosesc de această directivă profitând de diferențele legislative între statele membre, pentru a evita plata oricăror impozite prin intermediul unor structuri fiscale numite 'împrumuturi hibrid'. Noile reguli ar urma să completeze lacunele legislative ale directivei, astfel încât aceste 'împrumuturi hibrid' să nu beneficieze de scutiri fiscale.


Textul a fost adoptat numai după înlăturarea rezervelor exprimate de Malta, singura țară care până acum se opunea adoptării acestei dispoziții, și care a obținut garanțiile pe care le solicita Comisiei. Deciziile europene în materie de fiscalitate au nevoie de aprobarea unanimă a celor 28 de state membre, care au la dispoziție până la data de 31 decembrie 2015 să transpună directiva amendată în legislația națională.


'Este o veste bună pentru bugetele naționale, o veste bună pentru companiile corecte și o veste bună pentru cei care caută să pună la punct reguli echitabile de taxare în UE', a explicat comisarul european pentru Fiscalitate Algirdas Semeta.


Problema evaziunii fiscale a companiilor figurează între prioritățile politice ale multor state membre și a fost abordată și în instanțe precum G20. Modificarea directivei referitoare la impozitarea companiilor face parte dintr-un plan mai amplu al Comisiei Europene, prezentat la sfârșitul anului 2012, referitor la combaterea evaziunii fiscale. Recent, Comisia a deschis investigații aprofundate referitoare la practicile fiscale practicate de trei state membre (Irlanda, Olanda și Luxemburg), suspectate că acordă facilități fiscale nejustificate unor companii precum Google sau Starbucks.



 Sursa: Agerpres

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri