UE analizează relațiile cu SUA și conflictul din Ucraina în două zile de discuţii informale

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 07-05-2025 11:44

Actualizat: 07-05-2025 14:44

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: Harvepino, YAY Media AS / Alamy / Profimedia

Miniştrii de externe din ţările Uniunii Europene se întrunesc miercuri, la Varşovia, pentru două zile de discuţii informale concentrate pe relaţiile cu SUA şi pe războiul actual din Ucraina, transmite DPA, potrivit Agerpres.

Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, la începutul acestui an, a modificat evoluţiile politice în UE.

După o creştere constantă a schimburilor comerciale transatlantice, Uniunea Europeană a devenit o ţintă a măsurilor comerciale impredictibile ale liderului de la Casa Albă.

Blocul comunitar speră să soluţioneze disputa cauzată de decizia lui Trump de a impune tarife adiţionale, în prezent suspendate, asupra importurilor americane de produse UE.

De asemenea, pe agenda discuţiilor de la Varşovia se află sprijinul pentru Ucraina, ţară invadată de forţele ruse începând din februarie 2022.

Este de aşteptat ca miniştrii participanţi să examineze modalităţile de consolidare a poziţiei UE faţă de Ucraina înaintea unor eventuale tratative de pace şi căile de sporire a presiunii asupra Moscovei.

Şeful diplomaţiei ucrainene Andrii Sîbiga le va prezenta omologilor din UE cele mai recente evoluţii din conflictul cu Rusia.

Miercuri după-amiază se va alătura discuţiilor şi şeful diplomaţiei britanice David Lammy, a cărui ţară a părăsit blocul comunitar în urmă cu cinci ani. Schimbul de opinii se va concentra pe cooperarea în domeniul apărării şi pe chestiuni de securitate, în perspectiva summitului UE-Regatul Unit de la Londra, ce va avea loc în 19 mai.

Miniştrii de externe ai ţărilor candidate la aderarea la UE au fost invitaţi să ia parte joi la discuţii, în care vor fi abordate subiecte precum securitatea şi ameninţările hibride.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri