Bruxellesul testează o idee îndrăzneață: Prima platformă europeană de social media finanțată de stat

Autor: Liana Ganea

Publicat: 09-03-2026 10:50

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Uniunea Europeană ar putea avea în viitor propria platformă de social media, finanțată din bani publici.

O inițiativă civică înregistrată de Comisia Europeană propune crearea unei rețele sociale „finanțate de societate”, care să ofere o alternativă la platformele dominate de companii americane și chineze.

Un milion de semnături sau proiectul rămâne pe hârtie

Comisia Europeană a înregistrat la începutul lunii martie o Inițiativă Cetățenească Europeană. Aceasta cere instituției să sprijine dezvoltarea unei platforme de social media europene, finanțată parțial din bani publici și administrată în interesul societății, scrie Euronews, citată de Mediafax.

Susținătorii proiectului spun că platforma ar putea funcționa ca o alternativă la rețelele existente. Ea ar putea oferi mai mult control asupra datelor, transparență și protecție pentru drepturile utilizatorilor. Ideea apare în contextul criticilor frecvente ale autorităților europene față de modul în care marile platforme gestionează datele sau conținutul online.

Inițiativa vine după mai multe dezbateri în Europa privind dependența de platforme digitale din Statele Unite sau China, mai ales după achiziția Twitter (actuala platformă X) de către Elon Musk în 2022.

Înregistrarea inițiativei nu înseamnă însă că proiectul va deveni automat realitate. Organizatorii trebuie să adune peste un milion de semnături din cel puțin șapte state membre ale UE pentru ca Bruxellesul să fie obligat să analizeze oficial propunerea. Procesul ar putea dura până la 18 luni: șase luni pentru pregătirea colectării semnăturilor și încă 12 luni pentru strângerea lor. Dacă pragul este atins, Comisia Europeană ar putea decide să elaboreze o propunere legislativă pentru crearea platformei. Totuși, procesul legislativ și implementarea ar putea dura cel puțin câțiva ani.

Cât ar costa „rețeaua socială a Europei” și poate ea concura cu giganții globali?

Una dintre marile întrebări este cât ar costa un astfel de proiect. Inițiatorii estimează că dezvoltarea și operarea unei rețele sociale europene ar costa aproximativ un euro pe an pentru fiecare cetățean al Uniunii. Acest lucru ar însemna cel puțin 450 de milioane de euro anual. Nu este însă clar dacă UE ar crea o platformă complet nouă sau dacă ar susține financiar dezvoltarea unor alternative europene deja existente.

De asemenea, rămâne incert dacă o astfel de platformă ar putea concura cu giganți globali precum Facebook, Instagram sau X, care au investit miliarde de dolari în dezvoltare și infrastructură.

În ultimii ani au existat mai multe tentative de a crea rețele sociale europene sau descentralizate. Până în prezent niciuna nu a reușit să atingă popularitatea marilor platforme globale. Mastodon este adesea citată ca una dintre puținele alternative europene, dar baza sa de utilizatori rămâne mult mai mică. Din acest motiv, activiștii susțin că doar o inițiativă coordonată la nivel european și finanțată public ar putea crea o platformă competitivă la scară globală.

Deocamdată însă, proiectul se află doar în faza de inițiativă civică, iar viitorul unei eventuale rețele sociale europene rămâne incert.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură10°C
Senin
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri