UE ar putea include în cel de-al 16-lea pachet de sancțiuni antirusești 50 de coduri de produse

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 31-01-2025 18:56

Actualizat: 31-01-2025 20:56

Article thumbnail

Sursă foto: kunz.uz

Uniunea Europeană preconizează să includă în cel de-al 16-lea pachet de sancțiuni antirusești 50 de coduri de produse.

Trimisul special al UE privind sancțiunile, David О’Sullivan, le-a discutat cu autoritățile din Kazahstan în cursul vizitei efectuate la Astana. "Acoperim 60% din toate mărfurile de import și export anterioare, aproximativ 7.500 de produse, relatează TASS citat de Rador Radio România.

Singurele mărfuri pe care le-am discutat cu Kazahstanul sunt 50 de coduri de mărfuri.

Cred că cel de-al 16-lea pachet va aduce, cu siguranță, restricții comerciale suplimentare pentru cele 50 de produse asupra cărora le-am cerut autorităților kazahe să acorde o atenție deosebită", a afirmat David О’Sullivan într-un interviu acordat postului de televiziune kazah Silkway. Oficialul UE a mai declarat că UE își asumă dreptul de "a împidica comerțul cu cei" care, potrivit datelor UE, ocolesc deliberat sancțiunile.

Potrivit TASS, О’Sullivan a vizitat Kazahstanul pe 30 ianuarie, aceasta fiind a patra vizită efectuată în această republică.

În cursul unei conferințe de presă ținute ieri, acesta a declarat că Bruxelles-ul nu insistă ca Kazahstanul să se alăture sancțiunilor împotriva Rusiei și a afirmat că UE nu intenționează să intervină în relațiile comerciale dintre Astana și Moscova.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri