Sancţiunile urmează să vizeze industria petrolieră, apărarea şi tehnologiile sensibile.
Este vorba de prima serie de sancţiuni economice ale UE împotriva Rusiei, menite să-l determine pe preşedintele Vladimir Putin să pună capăt oricărui sprijin pentru demersurile de destabilizare a Ucrainei.
'S-a ajuns la un acord politic privind un pachet de sancţiuni economice', în cadrul reuniunii ambasadorilor celor 28 de state membre desfăşurate la Bruxelles, a anunţat purtătoarea de cuvânt a serviciului diplomatic al Uniunii.
Pentru a intra în vigoare, acordul trebuie publicat în Jurnalul oficial al UE. Este de aşteptat ca sancţiunile să intre în vigoare până la sfârşitul zilei de joi, 31 iulie, au menţionat diplomaţi europeni.
Comisia a pregătit o propunere legislativă ce cuprind măsuri împotriva Rusiei în domeniile accesului pe pieţele de capital, apărare, dubla utilizare (civilă şi militară) a bunurilor şi tehnologiilor sensibile, îndeosebi în legătură cu sectorul energetic.
Până acum, sancţiunile UE împotriva Rusiei s-au axat pe anularea de reuniuni bilaterale, suspendarea cooperării în anumite domenii, precum şi îngheţarea activelor şi interzicerea vizelor pentru o serie de persoane şi entităţi considerate responsabile de destabilizarea situaţiei din Ucraina.
Noile sancţiuni vor fi supuse unei revizuiri peste o perioadă de trei luni, a precizat un diplomat.
UE şi-a înăsprit poziţia după prăbuşirea, la 17 iulie, a unui avion malaezian în estul Ucrainei, atribuită unui tir de rachetă lansat de separatişti proruşi. Drama, care a costat viaţa a 298 de oameni aflaţi la bordul avionului, între care aproape 200 de olandezi, i-a determinat pe europeni să adopte măsuri vizând economia rusă, după ce luni la rând s-au arătat divizaţi în legătură cu acest subiect.
sursa: agerpres
Comentează