Ambasadorii statelor din Uniunea Europeană urmează să aprobe interdicția importurilor de cărbune din Rusia, însă această sancțiune mult discutată în ultimele zile se va aplica abia de la jumătatea lunii august.
Potrivit unor surse citate de Reuters, această amânare a intrării în vigoare este rezultatul presiunilor făcute de Germania.
Oprirea importurilor de cărbune rusesc în blocul comunitar se anunța drept cea mai importantă măsură punitivă a Uniunii, după relatările privind crimele comise de armata rusă la Bucha, care au atras ample condamnări internaționale.
Însă decizia amânării dă Rusiei și țărilor UE în care aceasta își exportă cărbunele un răgaz de cel puțin patru luni.
Comisia Europeană a propus inițial o perioadă de trei luni pentru lichidarea contractelor în vigoare, ceea ce ar fi însemnat că Rusia urma să poată exporta cărbune în blocul comunitar încă 90 de zile după decretarea sancțiunilor.
Extinderea cu încă 30 de zile, la presiunile venite în principal din partea Berlinului, evidențiază încă o dată poziția vulnerabilă a Germaniei în raport cu importurile energetice din Rusia.
Comentează