Liderii mai multor state membre ale Uniunii Europene au început duminică după-amiază un mini-summit informal, în încercarea de a ajunge la un numitor comun înaintea Consiliului European de săptămâna viitoare, în care cei 28 vor încerca să clarifice situaţia migranţilor care sosesc în Europa pe Marea Mediterană, informează EFE, preluată de Agerpres.
Şefii de stat şi de guvern care participă la reuniune, convocată de Comisia Europeană la cererea Berlinului, au început să sosească la sediul acestei instituţii din Bruxelles către ora locală 14:30 (12:30 GMT) şi este de aşteptat ca mini-summitul să se încheie la ora locală 19:00 (17:00 GMT).
Redăm în continuare comentarii făcute de lideri europeni la sosirea la discuţii.
Premierul Italiei, Giuseppe Conte: "Suntem aici să prezentăm propunerea Italiei, o propunere italiană complet nouă, fondată pe o nouă paradigmă în privinţa migraţiei. Se numeşte 'Strategia Europeană cu Nivele Multiple pentru Imigraţie'. Sunt şase condiţii şi 10 obiective. (Strategia) are ca scop să propună o politică exactă de reglementare şi gestionare a fluxurilor migratorii într-un mod eficient şi sustenabil. Este o propunere menită să depăşească regulamentul de la Dublin. Haideţi să ne amintim că regulamentul se întemeiază pe o logică bazată pe cazuri de urgenţă, când în realitate noi vrem să rezolvăm problema într-un mod structural. Opinia noastră publică o cere".
Premierul Luxemburgului, Xavier Bettel: "Nu este vorba despre supravieţuirea unui cancelar (şefa guvernului german, Angela Merkel - n.r.) Este vorba să găsim o soluţie pentru viitor - să sperăm comună - la politica migraţiei şi azilului în Europa. Nu are legătură cu faptul dacă doamna Merkel rămâne sau nu cancelar săptămâna viitoare".
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel: "O mare parte a discuţiilor de astăzi se va referi la protejarea frontierelor externe şi la modul în care putem reduce migraţia ilegală către Europa. Se va discuta şi despre migraţia secundară, despre cum ne tratăm unii pe alţii în mod corect în interiorul spaţiului Schengen şi despre cum putem găsi un echilibru rezonabil".
"Discutăm toate acestea aici, în perspectiva Consiliului European. Dar ştim că la Consiliul European, din nefericire, nu vom avea o soluţie completă la chestiunea migraţiei. De aceea vor exista acorduri bilaterale şi trilaterale, cum ne putem ajuta unii pe ceilalţi - să nu aşteptăm întotdeauna după toţi cei 28 de membri (ai UE), ci să ne gândim ce anume este important şi pentru cine. Această căutare a unui 'modus vivendi' şi să continuăm să lucrăm pentru a avea o soluţie europeană comună se află în centrul discuţiilor de astăzi".
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron: "Din 2015, Europa s-a aflat şi încă se află sub o presiune migratorie uriaşă şi acum am reuşit, graţie acţiunii noastre comune, să reducem aceste fluxuri în interiorul Europei. În privinţa acestui subiect, acum criza este în principal politică în Europa. Avem nevoie de câteva idei clare şi simple ca să rezolvăm această problemă, cred eu. În primul rând, avem valori, ele sunt fundamentul nostru şi, ori de câte ori le-am trădat, am înrăutăţit lucrurile. Valorile Europei sunt respectarea drepturilor omului şi a drepturilor individului, respectarea altor state şi a integrităţii lor şi a solidarităţii care ne menţine uniţi.
Soluţia pe care trebuie s-o găsim este o soluţie europeană care poate fi clădită doar prin cooperarea între statele membre ale Uniunii Europene. Fie că este vorba despre o cooperare între cele 28 de state membre, fie doar între câteva state care decid să avanseze împreună. În această privinţă, cooperarea presupune responsabilitatea tuturor şi un spirit de solidaritate pentru a împărţi povara şi presiunea sub care se află unii.
(...) Soluţia pe care o propunem trebuie să ne permită să combatem migraţia ilegală, să reducem afluxul de migranţi ilegali şi s-o facem metodic şi uman.
Metoda pe care o vom adopta în această după-amiază, una pentru care Franţa a pledat în ultimele săptămâni, vizează cooperarea cu ţările de origine sau de tranzit care nu sunt membre ale UE. Am început deja să facem acest lucru şi am avut primele rezultate. Vom continua, cu Libia, cu alte ţări africane, cu Balcanii sau Asia".
Cancelarul federal al Austriei, Sebastian Kurz: "Cred cu tărie că o soluţie europeană (la criza migraţiei) este posibilă".
"Deciziile se iau în Consiliu, unde ne aşezăm cu toţii la masă. Cred că nu ar trebui să începem să luăm decizii în Uniunea Europeană fără participarea celor 28 (de state membre). Aceasta creează un climat neplăcut".
"Avem nevoie urgentă să facem din nou ordine în politica europeană a migraţiei şi trebuie să conlucrăm".
Premierul Belgiei, Charles Michel: "Pentru Belgia este importantă controlarea frontierelor externe ale Uniunii Europene. Aceasta este o condiţie preliminară pentru o circulaţie sigură în spaţiul Schengen".
Premierul Danemarcei, Lars Lokke Rasmussen: "Sunt foarte încântat de faptul că discutăm acum tot mai mult partea externă. În urmă cu un an, discutam în principal despre cum ar trebui să repartizăm problema între ţările membre. Dar acum discutăm - şi sunt câteva idei noi pe masa de lucru - cum putem rezolva problema în cooperare strânsă cu acele ţări, de pildă în Africa, cu ţările de origine" a imigraţiei.
"Aceasta este o întâlnire pentru a soluţiona criza europeană. Avem în continuare o presiune a migraţiei asupra Europei care nu a fost încă soluţionată, deşi am făcut progrese uriaşe faţă de acum câţiva ani. Dacă privesc din perspectiva daneză, avem acum cel mai mic număr de solicitanţi spontani de azil din ultimii nouă ani. Acest fapt se datorează desigur măsurilor decise de Danemarca, dar şi măsurilor europene, cum ar fi acordul dintre UE şi Turcia".
Premierul Maltei, Joseph Muscat: "Am sosit la această reuniune cu mintea deschisă. Sperăm că toată lumea să adopte aceeaşi atitudine".
"Nu cred că este momentul să căutăm vinovaţi, ci este momentul să găsim soluţii".
În ceea ce priveşte chestiunea imigraţiei, "nu cred că există o singură soluţie; nu cred că a construi un zid, fie el şi în largul mării, poate fi o soluţie în sine. Cred că avem nevoie de o soluţie cu mai multe faţete. Vom prezenta propriile propuneri, sper să fie bine primite".
UE: Mini-summitul european privind migraţia a început la Bruxelles
Explorează subiectul
Articole Similare

3.421
Fenomenul în lanț care pune la pământ sistemul medical românesc: „Nu mai e doar banul, ci sistemul defect"
3.421

4.836
S-au săturat! Țările europene care sunt hotărâte să conteste dur regulile Bruxelles-ului ce privesc migranții
4.836

76
Google, investigat de Comisia Europeană pentru retrogradarea site-urilor media / Cum funcționează politica „site reputation abuse”
76

446
Probleme mari pentru Google: UE, anchetă într-un dosar de abuz în căutarea de știri
446

834
Salariile din România rămân printre cele mai mici din Uniunea Europeană: Românii câștigă de patru ori mai puțin decât angajații din Luxemburg
834

2.885
Apune era comenzilor ieftine din China: Gata cu plafonul de 150 €, toate pachetele din afara UE vor fi taxate
2.885

1.379
Surpriză! Kovesi închide dosarul liderului PPE, Manfred Weber: 'Nu există motive întemeiate să credem că a fost comisă o infracțiune'
1.379

4.981
VIDEO Rareș Bogdan pune „tunurile” pe Șefa Comisiei Europene: „Coborați din turnul de fildeș!”
4.981

5.898
Probleme mari la Kiev: „Trebuie să încetăm să trimitem bani UE către Ucraina” / Budapesta pune „tunurile” pe țara vecină, în cel mai mare scandal de corupție
5.898

4.256
FOTO Această fotografie „nu este adevarată” conform faptelor deputatului Ciortea - Cum au demantelat procurorii falsul grosolan încercat de demnitar pentru păstrarea permisului de conducere
4.256

5.738
Veste uriașă pentru românii plecați din țară - UE taie tarifele internaționale. Oana Țoiu (MAE): 'Astăzi a intrat în vigoare Actul privind Infrastructura Gigabit'
5.738

1.021
Comisia Europeană schimbă din mers strategia: Apare scutul pentru democrație
1.021

129
Bayern se opune propunerilor Comisiei Europene privind bugetul multianual al UE. Siegfried Mureșan: 'Parlamentul va respinge planul dacă regiunile sunt ignorate'
129


















Comentează