DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Producătorii auto sunt obligați de UE să pună pe mașinile noi mai multe sisteme avansate de asistență la condus

Pinterest
tehnologie asistenta condus

Noul Regulament privind siguranța generală a vehiculelor începe să se aplice din 6 iulie și introduce o serie de sisteme avansate obligatorii de asistență care vor trebui puse pe mașinile noi, anunță Comisia Europeană. Regulamentul stabilește și cadrul juridic pentru omologarea vehiculelor complet autonome în UE. Unele norme se aplică de acum, altele din 2024 și altele din 2029.

Acest regulament introduce o serie de sisteme avansate obligatorii de asistență pentru conducătorul auto, cu scopul de a îmbunătăți siguranța rutieră, și stabilește cadrul juridic pentru omologarea vehiculelor automatizate și complet autonome în UE. Noile măsuri de siguranță vor contribui la o mai bună protecție a pasagerilor, a pietonilor și a bicicliștilor din întreaga UE, salvând, potrivit estimărilor, peste 25 000 de vieți și evitând cel puțin 140 000 de vătămări grave până în 2038.

Dat fiind faptul că intrarea în vigoare a Regulamentului privind siguranța generală împuternicește Comisia să completeze cadrul juridic pentru vehiculele automatizate și conectate, Comisia va prezenta în această vară norme tehnice pentru omologarea vehiculelor complet autonome, UE devenind astfel un pionier în domeniu. Aceste norme vor contribui la creșterea încrederii cetățenilor, la stimularea inovării și la îmbunătățirea competitivității industriei europene a autovehiculelor.

Începând de astăzi, noile măsuri care introduc funcții de siguranță pentru asistarea conducătorului auto includ:

Pentru toate vehiculele rutiere (și anume, autoturisme, camionete, camioane și autobuze): asistență inteligentă pentru controlul vitezei, avertizare la mersul înapoi cu cameră sau senzori, avertizare cu privire la somnolența și lipsa de atenție a conducătorului auto, dispozitive de înregistrare a datelor privind evenimentele, precum și semnal de oprire de urgență;

Pentru autoturisme și camionete: funcții suplimentare, cum ar fi sistemele de menținere a benzii de circulație și frânarea automată;

Pentru autobuze și camioane: tehnologii pentru o mai bună recunoaștere a posibilelor unghiuri moarte, avertizări pentru prevenirea coliziunilor cu pietoni sau bicicliști și sisteme de monitorizare a presiunii în pneuri.

Normele se vor aplica mai întâi noilor tipuri de vehicule, începând de astăzi, și ulterior tuturor vehiculelor noi, începând cu 7 iulie 2024. Unele dintre noile măsuri vor fi extinse pentru a fi aplicate mai multor tipuri de vehicule rutiere până în 2029.

Norme tehnice pentru automobilele automatizate

Pe baza Regulamentului privind siguranța generală, Comisia intenționează să adopte în această vară norme tehnice pentru vehiculele automatizate și conectate, axându-se în special pe vehiculele automatizate care înlocuiesc conducătorul auto pe autostrăzi (automatizare de nivel 3) și pe vehiculele complet autonome, cum ar fi navetele urbane sau robotaxiurile (automatizare de nivel 4).

Noile norme vor alinia legislația UE la noile norme ale ONU privind automatizarea de nivel 3 și vor stabili o nouă legislație tehnică a UE pentru vehiculele complet autonome, primele norme internaționale de acest tip.

Normele vor include procedurile de încercare, cerințele în materie de securitate cibernetică, normele de înregistrare a datelor, precum și monitorizarea performanței în materie de siguranță și cerințele de raportare a incidentelor de către producătorii de vehicule complet autonome.

Comisia a prezentat textul revizuit al Regulamentului privind siguranța generală în 2018. Normele au abordat necesitatea îmbunătățirii siguranței vehiculelor și a siguranței rutiere, deoarece, potrivit studiilor, erorile umane apar în 95 % din accidente.

Ulterior, Parlamentul European și statele membre ale UE au adoptat regulamentul în noiembrie 2019.

content-image

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.