Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UE nu renunță la exporturile în Rusia

rusia sanctiuni

Elveţia nu se află pe lista ţărilor din care Rusia a decis să nu mai importe alimente, întrucât, deşi are un acord de liber schimb cu statele din zona euro, nu face parte din UE. Interdicţiile Moscovei vizează statele UE, precum şi Statele Unite ale Americii, Australia, Canada şi Norvegia.

Mai multe companii europene care obişnuiau să exporte produse agricole şi alimentare către Rusia au contactat autorităţile elveţiene pentru a le ajuta să-şi trimită marfa în Rusia, prin Elveţia, potrivit unei purtătoare de cuvânt a Departamentului de Economie, Anne Rizzoli. Aceasta a refuzat să dezvăluie numele respectivelor companii, invocând "motive de securitate."

De asemenea, Rizzoli a precizat că procedura de înregistrare în Elveţia a importatorilor care au legături cu Rusia rămâne neschimbată. Totodată, aceasta a subliniat că Elveţia nu este responsabilă pentru bunurile care sunt trimise prin Elveţia către Rusia.

Federaţia Producătorilor Europeni de Lactate a confirmat că ia în calcul trimiterea produselor sale către Rusia prin Elveţia sau prin state din America Latină, pentru a ocoli interdicţiile impuse de Moscova.

Preşedintele Vladimir Putin a semnat, în 6 august, un decret prin care a interzis importurile de alimente din ţările care au impus sancţiuni economice Rusiei din cauza conflictului din Ucraina, invocând protejarea securităţii naţionale.

sursa: mediafax.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.