Uniunea Europeană pregăteşte suspendarea dialogului la nivel înalt cu Ankara şi a negocierilor privind transportul aerian, ca reacţie la forajele maritime ale Turciei în zona economică exclusivă a Ciprului, considerate ilegale, informează Reuters potrivit Agerpres.
Agenţia a consultat un proiect de rezoluţie care urmează să fie discutat joi de reprezentanţii statelor membre ale Uniunii, în vederea adoptării la reuniunea de luni a miniştrilor de externe.
"Având în vedere activităţile ilegale de foraj continue şi recente ale Turciei, (UE) decide să suspende negocierile privind Acordul Cuprinzător pentru Transportul Aerian şi convine să nu desfăşoare deocamdată alte întâlniri în cadrul dialogurilor la nivel înalt", arată documentul.
"Consiliul sprijină propunerea Comisiei (Europene) de a reduce asistenţa pre-aderare pentru Turcia în 2020 şi solicită Băncii Europene de Investiţii să îşi revizuiască activităţile de creditare din Turcia, în special în legătură cu împrumuturile garantate de stat", se mai propune în proiectul de rezoluţie.
Decizia care urmează să fie adoptată mai prevede disponibilitatea UE de a adopta şi alte măsuri restrictive, în caz că Turcia nu renunţă la foraje.
Un diplomat european implicat în negocierea rezoluţiei a declarat agenţiei Reuters că urmează să fie vizate "doar persoanele legate exact de aceste activităţi ilegale" şi că "încercăm o calibrare atentă, deoarece avem nevoie de cooperarea Turciei în privinţa migraţiei, a NATO şi a combaterii terorismului". De asemenea, unele state membre ale UE depind de Turcia pentru tranzitul de energie, deci "trebuie să păşim cu atenţie". Prin urmare, a explicat sursa respectivă, "nu vă aşteptaţi la sancţiuni economice extinse".
Miercuri, Ankara a respins acuzaţiile Greciei şi ale Uniunii Europene, care consideră ilegale forajele pentru explorarea zăcămintelor de gaze din largul coastelor Ciprului.
Partea greacă a insulei face parte din UE, în timp ce republica separatistă turcă din nordul insulei este recunoscută doar de Turcia. Guvernul de la Nicosia insistă pentru un limbaj mai dur referitor la sancţiuni, însă - potrivit unor diplomaţi - alte ţări membre ale Uniunii sunt îngrijorate de o eventuală blocare a tuturor canalelor de comunicare la nivel înalt cu Turcia.
Uniunea Europeană a îngheţat deja negocierile de aderare cu Turcia, care nu mai avansau de multă vreme, precum şi tratativele pentru dezvoltarea uniunii vamale, din cauza încălcării drepturilor omului de către regimul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.
UE pregăteşte sancţiuni împotriva Turciei, ca reacţie la forajele maritime din jurul Ciprului
București
17°C
Articole Similare

3
UE pune presiune pe noul guvern din Ungaria: Să 'realinieze' țara la 'valorile europene'
3

189
Comisia Europeană a percheziţionat o companie de produse din ciocolată, suspectată de încălcarea regulilor de concurenţă
189

2.658
Noul lider al Ungariei exclude admiterea Ucrainei în UE în timpul războiului / VIDEO
2.658

141
Ursula von der Leyen, pregătită să lucreze cu viitorul guvern ungar pentru deblocarea fondurilor UE
141

3.608
Rusia reacționează la înfrângerea lui Viktor Orban: Avertisment privind o 'furtună economică' în UE / Ce a spus și "vocea lui Putin"
3.608

2.716
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: Rezultatul alegerilor din Ungaria este o înfrângere şi pentru partidele extremiste din România
2.716

290
Siegfried Mureşan, despre rezultatul alegerilor din Ungaria: O înfrângere pentru Vladimir Putin şi pentru toţi cei care vor slăbirea Uniunii Europene. Nu ne lăsăm intimidaţi
290

3.538
Semnal puternic din UE: Aproape 11.000 de bancomate au "dispărut" în 2024
3.538

43.412
A început resetarea Ungariei: Prima decizie majoră după victoria zdrobitoare în alegeri a TISZA
43.412

5.655
Încă o lovitură pentru continentul nostru: Europa își pierde supremația farmaceutică în fața 'cleștelui' format de SUA și China
5.655

1.367
A crescut dependența europenilor față de produsele fabricate în China
1.367

2.456
Vacanțele românilor, în pericol: Cursele aeriene spre marile destinații turistice ar putea să fie modificate pe fondul războiului din Iran
2.456

5.623
Sfârșitul unei practici foarte des întâlnite în hoteluri: UE introduce reguli noi
5.623
















Comentează