Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat miercuri, de la Skopje, un ajutor financiar de 500 de milioane de euro pentru ţările din Balcanii de Vest, pentru ca acestea să poată face crizei energetice, informează AFP, conform AGERPRES.
Această sumă va fi destinată "regiunii întregi pentru investiţii în ceea ce este necesar pentru a obţine independenţa" în domeniul energiei, a declarat Ursula von der Leyen, fără a preciza termenele la care va fi oferit acest ajutor.
Ea a menţionat totuşi la investiţii în infrastructura energetică.
Anunţul intervine într-un moment în care preţurile la energie sunt în creştere din cauza agresiunii ruse împotriva Ucrainei şi odată cu apropierea iernii.
Astfel, începând din ianuarie, Macedonia de Nord va putea conta pe un sprijin bugetar de 80 de milioane de euro, a anunţat preşedinta Comisiei Europene din capitala acestei ţări, prima etapă a unui turneu diplomatic în Balcanii de Vest.
Acest anunţ este de natură să ajute ţările din regiune, în contextul în care Macedonia de Nord de exemplu produce doar două treimi din electricitatea de care are nevoie anual.
"Criza energetică şi economică provocată de războiul din Ucraina a unit Europa. Doar uniţi vom putea să facem faţă lipsei de energie şi de hrană", a declarat premierul Macedoniei de Nord, Dimitar Kovacevski.
Macedonia de Nord şi majoritatea ţărilor din regiune sunt în stadii diferite în negocierile lor de aderare la Uniunea Europeană (UE).
În pofida duratei acestui proces, de peste un deceniu în unele cazuri, UE a reiterat de nenumărate ori că Balcanii de Vest fac parte din familia europeană.
Lentoarea apropierii de UE a provocat o ascensiune a euroscepticismului în aceste ţări, deschizând calea pentru o întărire a influenţei ruse în regiune, avertizează experţi.
Vizita Ursulei von der Leyen miercuri la Skopje este a doua sa vizită în acest an în Macedonia de Nord. În iulie, ea s-a adresat deputaţilor din parlamentul de la Skopje, cu o zi înainte de deschiderea oficială a negocierilor de aderare la UE.
Ursula von der Leyen urmează de asemenea să se deplaseze în Kosovo, Serbia, Muntenegru şi Albania, în cadrul turneului său în regiune.
UE sare în ajutorul ţărilor din Balcanii de Vest pentru a face faţă crizei energetice. Suma promisă este uriașă
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1.276
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.276

89
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
89

4.475
Probleme pentru Viktor Orban: premierul pierde puncte în propriul fief electoral (sondaj)
4.475

38
Salvaţi Copiii: Mai puţin de jumătate dintre elevii români au o viziune optimistă asupra viitorului lor profesional. Cei mai mulţi ar vrea să dezvolte o afacere, nu să continue studiile
38

3.690
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
3.690

136
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
136

5.225
„Europa de Vest va fi prima victimă a şantajului nuclear al lui Zelenski”, avertizează Moscova
5.225

139
Războiul din Iran lovește economia Europei: Inflația accelerează; risc de stagflație
139

5.029
STENOGRAMĂ Din internele corupției poliției de frontieră bihorene: „Am la mine la mașină...să-ți dau ceva....mergem și îți dau” - Polițist propus la arestare
5.029

2.269
Europa așteaptă ca Viktor Orban să plece: UE speră că alegerile din Ungaria vor pune capăt blocajelor
2.269

1.383
Sfârșitul comenzilor ieftine? Shein și Temu, lovite de o nouă taxă UE. Ce valoarea ar putea avea
1.383

1.503
Omul lui Putin spune că Europa şi Marea Britanie vor „implora” Rusia să le dea resurse energetice
1.503

9.450
VIDEO Trump face un anunț care dă fiori României: „Suntem acolo pentru a apăra Europa de Rusia. E ridicol”
9.450
















Comentează