UE şi Canada şi-au consolidat cooperarea şi şi-au reafirmat interesele comune pentru a stimula competitivitatea, inovarea şi rezilienţa economică în cadrul primului Consiliu privind parteneriatul digital, care a avut loc luni la Montreal, Canada.
Consiliul a avut loc în paralel cu reuniunea ministerială a G7 privind industria, sectorul digital şi tehnologia, găzduită de Canada, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Atât UE, cât şi Canada au lansat strategii de consolidare a competitivităţii şi a suveranităţii lor digitale şi au reiterat importanţa sprijinirii întreprinderilor, în special a întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri), prin reglementări inteligente.
Coprezidat de vicepreşedinta executivă a Comisiei Europene pentru suveranitate tehnologică, securitate şi democraţie, Henna Virkkunen, şi de ministrul canadian al inteligenţei artificiale şi inovării digitale, Evan Solomon, Consiliul a salutat cooperarea în cadrul parteneriatului şi a stabilit o agendă ambiţioasă pentru lunile următoare. UE şi Canada au convenit să exploreze oportunităţile de cooperare cu parteneri care împărtăşesc aceeaşi viziune cu privire la chestiuni de interes comun.
Sprijinirea inovării şi stimularea adoptării IA în sectoarele strategice
UE şi Canada s-au angajat să dezvolte tehnologii fiabile de inteligenţă artificială (IA) care să respecte drepturile fundamentale şi să faciliteze comerţul, investiţiile şi creşterea economică. Pentru a-şi consolida cooperarea în ceea ce priveşte standardele, reglementarea, dezvoltarea competenţelor şi adoptarea IA, partenerii au semnat astăzi un memorandum de înţelegere privind inteligenţa artificială.
În conformitate cu Strategia UE de aplicare a IA şi cu cadrul canadian, partenerii vor face schimb de bune practici pentru a accelera adoptarea IA în sectoare strategice precum asistenţa medicală, industria prelucrătoare, energia, cultura, ştiinţa şi serviciile publice şi vor sprijini IMM-urile. Aceştia s-au angajat să colaboreze în ceea ce priveşte infrastructurile IA de mari dimensiuni şi să sprijine accesul industriei şi al mediului academic la capacitatea de calcul a IA. Ele vor explora, de asemenea, cooperarea ştiinţifică privind cercetarea fundamentală în domeniul IA şi dezvoltarea unor modele avansate de IA pentru binele public, inclusiv în domenii precum monitorizarea fenomenelor meteorologice extreme şi schimbările climatice.
În plus, UE şi Canada vor institui un dialog structurat privind spaţiile datelor, deosebit de relevant pentru dezvoltarea modelelor mari de IA.
Pentru a valorifica cooperarea privind acreditările digitale şi serviciile de încredere, inclusiv privind interoperabilitatea tehnică şi soluţiile bazate pe portofele pentru identitatea digitală, UE şi Canada au semnat un memorandum de înţelegere privind acreditările digitale şi serviciile de încredere.
Ambii parteneri intenţionează să instituie un forum pentru a facilita testarea în comun a tehnologiilor de acreditare digitală, pentru a stimula proiecte-pilot şi pentru a face schimb de informaţii. Acestea vor elabora cazuri de utilizare în comun şi proiecte-pilot în vederea interoperabilităţii portofelelor pentru identitatea digitală, a acreditărilor digitale şi a serviciilor de încredere.
Transformarea digitală a peisajului mass-mediei de ştiri a condus la provocări precum dependenţa sporită de câteva platforme online şi riscurile pe care IA le prezintă pentru jurnalism. UE şi Canada recunosc că accesul la mass-media independentă, fiabilă şi pluralistă, inclusiv pe platformele online, este esenţial pentru democraţie.
Acestea vor explora o colaborare mai strânsă în ceea ce priveşte consolidarea mass-mediei independente prin sprijinirea jurnalismului local, de exemplu. Ele vor explora, de asemenea, cooperarea în ceea ce priveşte consolidarea integrităţii informaţiilor online, inclusiv în ceea ce priveşte provocările generate de IA generativă şi riscurile care decurg din acţiunile străine de manipulare a informaţiilor şi din ingerinţele străine.
Aprofundarea şi extinderea cooperării
În calitate de parteneri de încredere, UE şi Canada s-au angajat să colaboreze în ceea ce priveşte conectivitatea internaţională securizată, de exemplu în domeniul cablurilor 5G şi submarine, şi au convenit să exploreze noi rute de cablu pentru a consolida rezilienţa reţelei la nivel mondial, inclusiv în regiunea arctică.
UE şi Canada vor aprofunda colaborarea în domenii prioritare, cum ar fi tehnologiile cuantice, semiconductorii şi calculul de înaltă performanţă. De asemenea, şi-au reafirmat angajamentul faţă de lanţurile de aprovizionare reziliente cu semiconductori şi faţă de infrastructura de cloud şi centrele de date sigure şi suverane.






























Comentează