UE şi palestinienii aşteaptă următorul pas al SUA: Se caută soluții pentru orientul Mijlociu

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 27-03-2017

Actualizat: 27-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Al Jazeera

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a afirmat că este pregătit pentru găsirea unei soluţii permanente la conflictul din Orientul Mijlociu sub conducerea preşedintelui american Donald Trump, subliniind totodată că îşi menţine angajamentul pentru o cooperarea strânsă cu Uniunea Europeană pe această temă, relatează luni agenţia DPA. Declaraţia lui Abbas, făcută luni la finalul unei întâlniri cu şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini, la Bruxelles, survine după ce Trump a semnalat că doreşte o relansare a convorbirilor de pace între israelieni şi palestinieni.

Abbas a precizat că este gata pentru negocierea unui acord de pace ''sub conducerea lui Trump'', chiar dacă noul preşedinte american s-a distanţat luna trecută de politica americană tradiţional favorabilă soluţiei a două state (israelian şi palestinian), când a spus că va accepta orice acord de pace, inclusiv alternative la soluţia a două state. După întâlnire, atât Abbas cât şi Mogherini au subliniat angajamentul lor privind soluţia a două state, care va consta în crearea unui stat palestinian alături de Israel. ''Ne continuăm consultările în scopul de a face ca toate aceste eforturi americane şi internaţionale să dea rezultate'', a declarat Mahmoud Abbas, conform Agerpres.

La rândul său, Federica Mogherini a menţionat eforturile lui Donald Trump de a continua negocierile privind un acord de pace în Orientul Mijlociu după ce convorbirile au fost oprite în 2014. ''Salutăm faptul că administraţia americană arată interes în ce priveşte soluţionarea procesului de pace în Orientul Mijlociu'', a declarat şefa diplomaţiei UE. Abbas a mai spus că aşteaptă apropiata întâlnire cu Trump, după ce noul preşedinte american l-a invitat la începutul acestei luni în vizită la Washington.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri