Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UE va adopta miercuri proiectul său controversat privind includerea gazelor şi energiei nucleare pe lista investiţiilor verzi

Comisia Europeană va adopta miercuri proiectul său controversat privind acordarea etichetei "verzi" pentru investiţiile în anumite centrale nucleare şi pe gaze, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Executivului comunitar, informează AFP.

La finele anului trecut, Comisia Europeană a propus includerea centralelor nucleare şi a celor pe gaze pe lista investiţiilor sustenabile, care vor putea beneficia de finanţare pentru proiecte verzi. Propunerea Executivului comunitar a făcut obiectul consultărilor cu statele membre până la data de 21 ianuarie.

"Mâine, colegiul comisarilor va analiza regulamentul Comisiei privind taxonomia iar acest dosar va face obiectul unei conferinţe de presă", a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer, făcând referire la reuniunea săptămânală a colegiului comisarilor la care Comisia adoptă propuneri legislative.

Textul va stabili criteriile pe baza cărora investiţiile în centrale pe gaze sau în centrale nucleare vor putea fi considerate drept investiţii "sustenabile". Modul în care va fi conceput viitorul sistem european de clasificare a investiţiilor verzi este urmărit cu atenţie de investitorii din întreaga lume şi este posibil să atragă finanţare privată în valoare de mai multe miliarde de euro, finanţare care ar putea ajuta la tranziţia ecologică.

Însă, acest verdict mult aşteptat creează diviziuni în rândul celor 27 de state membre, dar şi al unor investitori, în condiţiile în care există ţări care nu doresc includerea gazelor şi a energiei nucleare pe lista investiţiilor durabile. Marţi, Austria, Danemarca, Ţările de Jos şi Suedia au dat publicităţii o scrisoare comună în care îşi exprimă opoziţia faţă de includerea centralelor electrice pe gaze pe lista investiţiilor verzi. "Lipsa dovezilor ştiinţifice pentru includerea gazelor în taxonomie ar trebui să determine Comisia Europeană să îşi revizuiască propunerea" susţin cele patru state semnatare.

Potrivit proiectului Comisiei, centralele nucleare vor fi considerate verzi dacă există o strategie, finanţare şi locaţie pentru neutralizarea deşeurilor radioactive. De asemenea, noile centrale nucleare ar trebui să primească autorizaţiile de construcţie înainte de 2045. Producţia de energie pe bază de gaze va fi considerată verde dacă are caracter de tranziţie. Ea este caracterizată ca nefiind total sustenabilă, dar are emisiile de carbon sub media industriei şi poate fi folosită.

După ce textul Comisiei va fi publicat va urma o perioadă de şase luni în care Parlamentul European va avea posibilitatea de a respinge proiectul executivului comunitar printr-un vot cu o majoritate simplă. La rândul său Consiliul European ar putea să se opună şi el proiectului Comisiei prin organizarea unei proceduri de vot, însă pentru asta va fi nevoie de o majoritate compusă din 20 de state membre, ceea ce pare puţin probabil, informează Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.