DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

UEFA a deschis o anchetă pentru rasism şi homofobie după primele două meciuri disputate de Ungaria la Euro-2020

UEFA
Europa Conference League UEFA

UEFA a anunţat, duminică, deschiderea unei investigaţii disciplinare cu privire la un banner homofob desfăşurat, marţi, la Budapesta, în timpul partidei Ungaria-Portugalia (0-3) şi la strigătele de maimuţă auzite, sâmbătă, în tribuna ultrasilor maghiari, la meciul Ungaria-Franţa (1-1), informează AFP, potrivit news.ro.

Forul european a desemnat "un inspector de etică şi disciplină” pentru a investiga "potenţiale incidente discriminatorii pe Puskas Arena din Budapesta” în timpul acestor două întâlniri din Grupa F a Euro-2020, se arată într-un comunicat.

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al UEFA a confirmat că investigaţiile referitoare la Ungaria-Portugalia sunt legate de un banner homofob denunţat de reţeaua antidiscriminare FARE şi prezentat, miercuri, de site-ul The Athletic.

Citește și: Locurile și FELUL în care BANII din firmele Adamescu au fost DAȚI judecătorilor TB

În ceea ce priveşte meciul Ungaria-Franţa, de sâmbătă, mai multe persoane au auzit strigăte de maimuţă în sectorul ocupat de ultrasii maghiari. Totuşi, zgomotul celor 56.000 de spectatori de pe Puskas Arena a făcut ca aceste scandări rasiste să nu fie predominante.

Incidentele vin într-un moment în care UEFA intenţionează să mute la Budapesta semifinalele şi finala programate la Londra, în cazul în care guvernul britanic nu va acorda scutiri de carantină pentru suporteri şi pentru invitaţii forului european care vor asista la fazele finale.

Ungaria a adoptat, marţi, un text care interzice "promovarea" homosexualităţii în rândul minorilor, cauzând îngrijorarea apărătorilor drepturilor LGBT, în timp ce guvernul lui Viktor Orban creşte restricţiile cu privire la aceste comunităţi.

Oraşul Munchen şi-a anunţat, duminică, intenţia de a cere UEFA permisiunea de a ilumina stadionul în culorile curcubeului, simbolul comunităţii LGBT, pentru a protesta împotriva acestei legi, la meciul Germania-Ungaria, care va avea loc miercuri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.