luburile care au rămas implicate în proiectul Super Ligii riscă să fie excluse în viitor din competiţiile organizate de UEFA, a ameninţat din nou preşedintele forului fotbalistic european, Aleksander Ceferin, transmite DPA.
Dintre cele douăsprezece cluburi care au lansat Super Liga, opt s-au retras din cauza reacţiilor extrem de nefavorabile, însă patru, Real Madrid, FC Barcelona, AC Milan şi Juventus, sunt în continuare interesate de acest proiect.
"Cei care sunt implicaţi într-o Super Ligă în viitor nu vor putea participa la competiţiile organizate de UEFA. Competiţiile noastre vor fi extraordinare şi fără cele patru echipe", a declarat Ceferin într-un interviu publicat vineri de revista germană Der Spiegel.
Totuşi, comitetul executiv al UEFA nu a dictat vineri nicio sancţiune, astfel că săptămâna viitoare semifinalele tur ale Ligii Campionilor vor avea loc aşa cum era prevăzut, Real Madrid urmând s-o întâlnească pe Chelsea, iar Paris Saint-Germain pe Manchester City. Dintre aceste echipe, doar PSG nu a fost implicată în Super Ligă.
"Comitetul executiv al UEFA a fost informat despre ultimele evoluţii legate de 'Super Ligă', mai ales cu privire la opţiunile aflate la dispoziţia UEFA şi a măsurilor pe care ea intenţionează să le ia", a anunţat forul fotbalistic european într-un comunicat, fără să ofere precizări.
UEFA: Ceferin a ameninţat din nou cu excluderea cluburilor ce au rămas implicate în proiectul Super Ligii
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

5
Andy Robertson va pleca de la Liverpool FC la finalul sezonului
5

825
Adio, Mircea Lucescu! Cel mai mare antrenor român este condus pe ultimul drum: Momente copleșitoare pentru fotbalul românesc
825

12
Joel Embiid a fost operat de apendicită înainte de playoff-urile NBA
12

492
Gigi Becali, mesaj pentru Răzvan Lucescu la înmormântarea tatălui: 'Nimeni nu-l mai poate ajuta acum'
492

64
Slujba de înmormântare pentru Mircea Lucescu a început la Biserica Elefterie şi va dura aproximativ două ore
64

26
FIFA a anunțat arbitrii pentru Cupa Mondială 2026: Istvan Kovacs, pe listă
26

70
Cortegiul funerar al lui Mircea Lucescu a plecat de la Arena Naţională
70

39
FC Cincinnati analizează posibilitatea transferului lui Neymar
39

252
Mircea Lucescu va fi înmormântat astăzi. Ce va presupune ultima etapă a ceremoniei
252

122
De la o legendă pentru o altă legendă: Ai dat tot ce ai avut pentru fotbal până la capăt. Odihneşte-te în pace, prietene
122

65
Record egalat în liga nord-americană de hochei pe gheață de un jucător de 18 ani
65

72
Liga Europa: cu Ionuţ Radu titular, Celta Vigo a pierdut joi seara, în deplasare, în faţa formaţiei germane Freiburg
72

32
Conference League: Crystal Palace a învins joi seara, pe teren propriu, gruparea italiană AC Fiorentina
32
















Comentează