UEFA impune României data de 25 mai, pentru a anunţa dacă reia fotbalul: Scrisoare trimisă de șeful forului european

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 28-04-2020

Actualizat: 28-04-2020

România și celelalte ligi din Europa trebuie să anunţe UEFA până pe 25 mai dacă vor relua fotbalul sau sezonul 2019-2020 va fi anulat. Germania ar putea fi prima ţară care reia campionatul. Majoritatea competiţiilor sportive din lume au fost suspendate, din cauza pandemiei de coronavirus.

Aleksander Ceferin, preşedintele UEFA, a trimis o scrisoare federaţiilor naţionale cărora le-a cerut ca până la 25 mai să anunţe ce decizie au luat cu privire la reluarea fotbalului, scrie mediafax.ro.

Citește și: Lovitură de la DNA de ultim moment! Sunt vizați mii de magistrați cu dosare penale

„Asociaţiile naţionale şi/sau ligile ar trebui să comunice UEFA înainte de 25 mai programul lor de reluare a competiţiilor interne, inclusiv data reluării şi formatul competiţiei”, se arată în scrisoarea trimisă de preşedintele UEFA.

În legătură cu ţările care anunţă că sezonul nu se va relua, Aleksander Ceferin a rugat federaţiile să motiveze decizia şi să anunţe ce echipe vor participa în 2020-2021 în cupele europene, stabilite în baza performanţelor sportive înregistrate până la suspendarea campionatelor din cauza pandemiei. În plus, UEFA a anunţat că poate „refuza sau evalua” echipele selectate, dacă va fi cazul.

Citește și: Suceava are de cinci ori mai mulți bolnavi cu noul coronavirus decât Oradea. Motivul este metoda de testare prin polling

Pe 27 mai, Comitetul Executiv al UEFA se va reuni, atunci când se vor discuta propunerile venite din partea ligilor europene, dar şi când se vor putea relua Liga Campionilor şi Europa League.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri