Ultima echipă calificată în semifinalele Ligii de tineret la fotbal se decide în acest weekend

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 12-04-2024

Actualizat: 12-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: News.ro

Duminică, 14 aprilie, sunt programate meciurile din ultima rundă a sezonului din play-off-ul și play-out-ul Ligii de Tineret la fotbal masculin. Înaintea ultimei etape tabloul semifinalelor este completat în proporție de 75%, cu Farul Constanța, FCSB și Universitatea Craiova matematic calificate, potrivit mediafax.

Ultima necunoscută va fi stabilită după meciurile din ultima etapă, echipa calificată urmând să fie Universitatea Cluj sau Politehnica Timișoara. Șanse mai mari le au clujenii, care depind doar de ei pentru a ajunge în semifinale. Înaintea ultimei runde, Universitatea ocupă locul secund în play-off-ul Seriei de Vest, cu 39 de puncte, fiind urmată de Politehnica Timișoara cu 36 de puncte.

Universitatea Cluj va juca chiar la Timișoara, dar împotriva rivalei locale a Politehnicii, Ripensia. Clujenilor le este suficientă o remiză pentru a ajunge în careul de ași al competiției, obiectiv ce nu pare greu de atins dacă privim linia de clasament a Ripensiei în play-off. În cele nouă etape, timișorenii au opt înfrângeri și o singură remiză.

Politehnica Timișoara are nevoie, pe lângă o victorie a Ripensiei în meciul cu Universitatea Cluj, de un succes în meciul său din ultima rundă. Misiunea nu este una deloc ușoară, Politehnica urmând să se deplaseze la Craiova pentru meciul cu liderul Seriei de Vest, Universitatea Craiova.

În cazul unei victorii pe terenul oltenilor și un eșec al Universității Cluj în partida cu Ripensia, Politehnica Timișoara ar face pasul către semifinale, fiind avantajată în cazul egalității de puncte de meciurile directe din play-off împotriva Universității Cluj, unde a bifat o victorie și o remiză.

Programul etapei a 9-a

Duminică, 14 aprilie, Ora 12:00


Play-Off

Seria de Est

Concordia Chiajna – FC Rapid 1923
FCSB – ACS Sport Team
Farul Constanța – CSA Steaua
Clasament Play-off Seria de Est

Seria de Vest

Ripensia Timișoara – Universitatea Cluj
AFK Csikszereda – Kids Tâmpa Brașov
Universitatea Craiova – Politehnica Timișoara
Clasament Play-off Seria de Vest

Play-Out

Seria de Est

LPS Buzău – FC Voluntari
SC Dinamo 1948 – CFC Argeș
ACS Petrolul 52 – Politehnica Iași
Clasament Play-out Seria de Est

Seria de Vest

Sepsi OSK – LPS Banatul Timișoara
LPS Bihorul Oradea – UTA Arad
Viitorul Cluj – CFR Cluj

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri