Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ULTIMA ORĂ - Parchetul General a luat cu ASALT DIICOT. Augustin Lazăr SESIZEAZĂ Inspecţia Judiciară

Universul Juridic
Parchetul General

Verificări de ultimă oră la DIICOT, după dezvăluirile făcute recent de Cătălin Tolontan, cu privire la un dosar de prostituţie cu minore. Parchetul General a făcut verificări la dosarul care a fost trimis deja în judecată, dar şi asupra dosarului care fusese disjuns.

În urma controlului a ieşit la iveală faptul că, în dosarul privind clienţii, nu s-ar fi pus niciun fel de probă. Procurorii au luat în calcul ancheta şi probele depuse în primul dosar, trimis în judecată.

Augustin Lazăr a trimis şi o sesizare către Inspecţia Judiciară, pentru ca instituţia să facă verificări suplimentare.

Citeşte şi: ALERTĂ - Şefa FMI, scrisoare pentru premierul Viorica Dăncilă: Ce i-a transmis Christine Lagarde / DOCUMENT

"Prin ordinul din data de 30 ianuarie 2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus efectuarea de verificări la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, având ca obiectiv aspectele semnalate în mass-media privind dosarul nr.719/D/P/2005, precum și pe cel disjuns din această cauză.

Referitor la actele de urmărire penală apărute în mass-media, din verificările efectuate a rezultat că acestea se regăsesc în integralitatea lor în cuprinsul dosarului judecat de Secția I Penală a Tribunalului București care a avut ca obiect rechizitoriul nr.719/D/P/2005 al  Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală.

Cu privire la activitatea de urmărire penală desfășurată în dosarul disjuns, s-a constatat  că soluția adoptată de către  procurorul de caz a fost fundamentată doar pe analiza și interpretarea probatoriului administrat în dosarul nr.719/D/P/2005. În concret, din examinarea actelor aflate la dosar a rezultat că nu s-au administrat alte probe în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt, în raport cu persoanele și infracțiunile pentru care s-a dispus disjungerea cauzei.  Totodată, s-a constatat că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale în raport cu faptele cercetate, motiv pentru care nu sunt aplicabile dispozițiile art.335 Cod procedură penală.

Citeşte şi: Ipoteză ŞOCANTĂ în scandalul momentului: Informaţii CAPITALE s-ar fi scurs de la SPP spre DNA

În ceea ce îl privește pe magistratul militar la care s-au referit relatările din mass-media,  a rezultat că numele acestuia apare menționat doar în cadrul procedurii de recunoaștere după planșa fotografică efectuată în dosarul nr.719/D/P/2005, fiind identificat de către una dintre victimele traficului de persoane ca fiind un bărbat despre care i s-a spus că este polițist și pe care l-a văzut o singură dată, în restaurantul Shanghai din București, în compania unuia dintre inculpați, luând masa. Din examinarea  celor două dosare, a rezultat că procurorul militar nu a avut vreo calitate în procesul penal și nici nu au rezultat alte aspecte referitoare la el, cu excepția celor mai sus arătate.

Având în vedere rezultatul verificărilor, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus - în conformitate cu dispozițiile art.45 alin.2 din Legea nr.317/2004 – trimiterea Raportului întocmit de Serviciul de îndrumare și control la Inspecția Judiciară pentru a aprecia cu privire la posibila săvârșire în acest context a unor abateri disciplinare sau încălcări ale Codului Deontologic al judecătorilor și procurorilor.",se arată într-un comunicat al Parchetului General.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.