UPDATE
Informaţia a fost confirmată, ulterior, şi de către purtătorul de cuvânt al CSM, judecătorul Ştefan Lucaciuc. Potrivit purtătorului de cuvânt al CSM, din cauza volumului mare de lucru, analiza raportului având ca obiect eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de către conducerea DNA se va derula pe parcursul mai multor şedinţe.
Secţia pentru procurori a mai stabilit ca inspectorul-şef adjunct al IJ, Gheorghe Stan, precum şi Elena Rădescu, cea care a coordonat echipa de control, să fie invitaţi pentru prezentarea punctului de vedere pe 16 octombrie, anunţă AGERPRES.
*
În secţia de procurori a CSM s-a discutat astăzi despre raportul făcut de Inspecţia Judiciară. Pentru că volumul de informaţii este destul de mare, s-a stabilit un calendar precis. Astfel, potrivit România TV, vineri, 13 octombrie, la ora 10 se va discuta despre managementul Laurei Codruţa Kovesi. Şefa DNA va merge la CSM, la audieri şi va da explicaţii cu privire la concluziile stipulate de inspectori în raport.
Inspecţia Judiciară a efectuat şi finalizat recent un amplu raport cu privire la activitatea DNA. Raportul nu a fost făcut public.
Citeşte şi: Premierul RECUNOAŞTE: ce a DISCUTAT cu Iohannis la Cotroceni - VIDEO .
Comentează