Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ULTIMA ORĂ - Anunțul procurorilor PICCJ privind dosarul Colectiv, la 2 ani de la tragedia care a cutremurat România

PICCJ

În dosarul cunoscut opiniei publice sub denumirea de „Cazul Colectiv”, instrumentat de procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a emis, la data de 27 aprilie 2016, rechizitoriu prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Anastasescu Alin, Gancea Paul, Mincu Costin, Zaharia Viorel, Niţă Daniela şi Niţă Cristian Mihai, precum şi a societăţilor comerciale CLUB COLECTIV S.R.L. şi GOLDEN IDEAS FIREWORKS ARTISTS S.R.L pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă în formă agravată, vătămare corporală din culpă în formă agravată şi nerespectarea/neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, privind decesul celor 64 de persoane şi vătămarea corporală a altor 20 de supravieţuitori

Totodată, prin rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor, printre altele, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă în formă agravată, cu privire la persoanele rănite în timpul incendiului şi care la momentul finalizării anchetei în dosarul cu care a fost învestită instanţa de judecată, erau internate în străinătate pentru tratament şi recuperare.

Cercetările în cauza disjunsă se efectuează faţă de inculpatul Moise Marian (cel de-al doilea artificier), aflat sub control judiciar, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă în formă agravată, vătămare corporală din culpă în formă agravată şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, respectiv faţă de suspecţii Anastasescu Alin, Gancea Paul, Mincu Costin, Zaharia Viorel, Niţă Daniela şi societăţile comerciale CLUB COLECTIV S.R.L. şi GOLDEN IDEAS FIREWORKS ARTISTS S.R.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Dosarul disjuns este în continuare în instrumentare, având în vedere faptul că pentru multe dintre persoanele vătămate s-au obţinut acte medicale de la unităţi sanitare din străinătate, fiind în curs de efectuare circa 80 expertize medico-legale complexe, privind leziunile traumatice prezentate de victime, capacitatea de muncă a acestora şi conformitatea îngrijirilor medicale acordate.

Reamintim că iniţial că la data de 31.10.2015, cauza privind incidentul din Clubul Colectiv a fost preluată de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin ordonanţa procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării urmăririi penale de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică - Biroul de criminalistică, fiind desemnat un colectiv de procurori. Continuarea cercetării la faţa locului s-a efectuat de către procurorii Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împreună cu organele de poliţie, începând cu dimineaţa de 31.10.2015.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.