ULTIMA ORĂ Carmen Dan a chemat POLIȚIA la ea acasă: Au fost găsite MICROFOANE de ascultare / UPDATE

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 29-11-2017

Actualizat: 30-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE

”Nu sunt un om care să se sperie ușor, mai degrabă am fost intrigată. Am sesizat Poliția Română. Mi s-a comunicat că s-a înregistrat deja un dosar penal. Mă pun la dispoziția organelor de anchetă. Violare de domiciliu și violare de viață privată sunt infracțiunile. E o locuiță închiriată. Locuiesc din vară acolo. Microfonul era instalat într-o priză de telefon. Eu nu am SPP, nu am polițiști în fața casei în care locuiesc. Ca ministru de Interne, ca membru CSAT, nu vehiculez informții secrete în spațiul privat. L-am depistat când am vrut să montez un telefon. Eu îmi doresc să nu fie implicată o structură a statului în montarea acelui dispozitiv. Mi-ar plăcea să cred că serviciul de protecție al Ministerului își face datoria. Dacă identificăm o vină și în această zonă vom lua măsurile necesare.”, a spus Carmen Dan la Antena 3.

UPDATE

Cazul ministrului de Interne a fost preluat de Parchetul General.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Alertă în Guvernul lui Mihai Tudose. Carmen Dan a chemat poliţia după ce a găsit microfoane în propria casă. În direct la România TV, la emisiunea Andreei Creţulescu, ministrul de Interne a dezvăluit totul.

Citește și: EXCLUSIV! Statul paralel există! Vezi cine face parte de fapt din el – detalii interesante

"Acum au plecat cei de la poliţie. Am avut o surpriză foarte neplăcută. Am găsit în locuinţa mea un dispoztiv de înregistrare audio. L-am găsit într-una din camerele din apartamentul în care locuiesc. Nu locuiesc într-o casa RAAPPS. Am sesizat Poliţia Română.

Citește și: Transfer istoric la FCSB: Ce sumă uriașă i-a intrat în cont patronului Gigi Becali

Eu sunt membru al Guvernului. Fac o sesizare de violare de domiciliu. E o locuinţă pe care am închiriat-o . Se va deschide dosar penal. Nu e o locuinţă a statului român. Nu pot să dau foarte multe amănunte. Am avut surpriza neplăcută să găsesc dispozitivul într-o priză de telefon. E surprinzător locul. Era mascat. Nu era unul la vedere că l-aş fi identificat mai uşor. Eu nu beneficiez de SPP. Nu vreau să am protecţie specializată şi nu folosesc dispozitivele pe care le am la îndemână", a spus Carmen Dan.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri