Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ULTIMĂ ORĂ CCR a admis parțial sesizarea lui Iohannis pe Legea privind Statutul deputaţilor și senatorilor

flickr.com
Klaus Iohannis I3M

Curtea Constituţională a admis parțial, marți,sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii privind statutul parlamentarilor, care motivase că articolul care oferă aleşilor dreptul de a intermedia relaţia dintre cetăţeni şi potenţiali investitori cu administraţia publică încalcă Constituţia, informează Mediafax.

Curtea Constituţională a admis parțial, marți,sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii privind statutul parlamentarilor, conform unor surse din interiorul CCR.

Pe 26 iulie, şeful statului a sesizat CCR referitor la modificarea Legii privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, adoptată de Parlament.

"Prin instituirea în legea criticată a posibilităţii deputaţilor şi a senatorilor de a pretinde ori de a primi foloase nemateriale, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, prin intermedierea „în orice mod” a relaţiilor dintre cetăţeni şi autorităţi, respectiv dintre aleşi locali şi autorităţi centrale sau dintre investitori şi autorităţi locale sunt încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie, restrângându-se cadrul de integritate aplicabil deputaţilor şi senatorilor şi eliminându-se un standard de integritate, aspect ce are un efect direct asupra încrederii cetăţenilor în membrii Parlamentului României şi în autoritatea legiuitoare”, se arăta în textul sesizării depuse de Iohannis la Curtea Constituţională.

„Acelaşi lucru este valabil şi pentru faptul că acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, în forma incriminată de art. 291 din Codul penal ce reglementează traficul de influenţă, nu se regăseşte în cuprinsul dispoziţiilor din legea supusă controlului de constituţionalitate. Astfel, prin omiterea ipotezei în care un deputat sau senator acceptă promisiunea de bani sau alte foloase în intermedierea relaţiei dintre cetăţeni şi autorităţile publice centrale şi locale este dezincriminată implicit această modalitate de comitere a infracţiunii de trafic de influenţă, în condiţiile enumerate de legea penală”, completează şeful statului.

De asemenea, preşedintele Iohannis precizează că sintagma „să intermedieze în orice mod” este una lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, contrar exigenţelor prevăzute în art. 1 alin. (5) din Constituţie şi că încalcă o decizie a CCR din anul 2014, care a statuat că „una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative”.

Prevederea din Legea criticată de şeful statului încalcă şi o decizie din 2013, în care Curtea a constatat că, „în principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat”.

„Însă, sintagma „în orice mod” nu este una clară, formularea sa generală permiţând şi interpretarea conform căreia, intermedierea realizată de deputaţi sau senatori ar putea avea loc chiar prin încălcarea unor dispoziţii din alte acte normative aflate în vigoare. Pe cale de consecinţă, formularea vagă şi generală a textului cuprins în art. unic pct. 1 din legea supusă controlului Curţii contravine exigenţelor de calitate a legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală”, potrivit sursei citate.

„În al treilea rând, prin raportare la suprapunerea cu definiţia dată traficului de influenţă şi prin dezincriminarea implicită a acestei infracţiuni pentru deputaţi şi senatori în situaţia în care aceştia obţin un folos nematerial sau în situaţia în care acceptă promisiunea de bani ori alte foloase, este instituit un privilegiu pentru această categorie în raport cu ceilalţi cetăţeni ce pot fi subiect activ al infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de dispoziţiile art. 291 din Codul penal”, conchide preşedintele Iohannis în sesizare.

Pe 4 iulie, plenul reunit al Parlamentului a adoptat un proiect care modifică statutul deputaţilor şi senatorilor, în sensul că deputaţii şi senatorii vor avea dreptul legal de a intermedia relaţia dintre cetăţeni şi potenţiali investitori cu administraţia publice şi locale.

Singura interdicţie introdusă, printr-un amendament la iniţiativa care modifică Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, este că aleşii nu au dreptul să pretindă bani sau alte foloase materiale pentru a reprezenta cetăţenii în relaţia cu reprezentanţii administraţiei locale şi centrale.

"(2) În baza mandatului reprezentativ, deputaţii şi senatorii acţioneză în interesul poporului, putând astfel să intermedieze în orice mod, fără a pretinde sau primi bani sau alte foloase materiale, relaţia dintre cetăţeni şi organele administraţiei publice centrale şi locale şi serviciile şi direcţiile din subordinea acestora, relaţia dintre aleşii locali şi autorităţile publice centrale, dar şi dintre potenţialii investitori şi autorităţile publice locale", se arată în raportul adoptat de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ Liviu Dragnea și-a delegat atribuțiile - Liderul PSD nu vrea să semneze sesizarea CCR privind protocoalele din justiție .

Actul normativ adoptat prevede şi faptul că aleşii se pot adresa personal, verbal sau în scris, autorităţilor locale şi centrale pentru transmite sau informa asupra cetăţenilor.

Pe 10 iulie, proiectul a fost trimis spre promulgare preşedintelui Klaus Iohannis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.