DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ULTIMA ORĂ: CCR desfiinţează un articol de lege care îngrădeşte accesul străinilor la proprietăţi în România

CCR

Curtea Constituţională s-a pronunţat marţi, 16 iunie, asupra unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate de Tribunalul Timiş, cu privire la un articol dintr-o ordonanţă de urgenţă referitoare la retrocedarea imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist. CCR a stabilit că prevederea care acordă străinilor şi apatrizilor dreptul de proprietate asupra unor imobile numai după dobândirea cetăţeniei române este neconstituţional dacă se referă şi la cetăţenii UE şi a altor cetăţeni care se încadrează la art. 44 alin. (2) din Constituţie.

OFICIAL:

"În ziua de 16 iunie 2020, Plenul Curții Constituționale s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin.(4) din Titlul II al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.l0/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.501/2002, în ceea ce priveşte sintagma ,,după obţinerea cetăţeniei române de către persoanele respective,,.

Dispoziţiile art.II alin.(4) au următorul cuprins: „(4) În situaţia cetăţenilor străini şi apatrizilor care au dobândit un drept de folosinţă special asupra unor terenuri în condiţiile alin. (1), dreptul de folosinţă astfel dobândit se converteşte, la cerere, în drept de proprietate, după obţinerea cetăţeniei române de către persoanele respective.”

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „după obținerea cetățeniei române de către persoanele respective” din cuprinsul art. II alin.(4) din titlul II al Ordonanței de urgență a Guvernului nr.184/2002 este neconstituțională, în măsura în care se aplică cetățenilor străini și apatrizilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de art.44 alin.(2) fraza a doua din Constituție."

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.