ULTIMA ORĂ Dacian Cioloș, anunț crucial despre viitorul României

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 24-11-2015

Actualizat: 24-11-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

România va reuşi să se menţină în ţinta de deficit de sub 3%, a declarat, marţi seară, premierul Dacian Cioloş. "În calculele noastre, reuşim să ne menţinem în ţinta de deficit de sub 3%", a precizat Cioloş.

"Nu mă surprinde deloc (faptul că Iohannis a promulat legea privind majorarea salariilor bugetarilor - n.r.). Am avut o discuţie cu dânsul, luni, şi legată de acest subiect. I-am spus că în calculele pe care le-am făcut, am inclus şi această creştere de 10%, iar după calculele noastre putem rămâne în ţinta de deficit de sub 3% cu această creştere", a declarat Dacian Cioloş.

Întrebat de jurnalişti dacă bugetul va fi afectat de aceste majorări salariale şi dacă se va tăia din alte părţi, Cioloş a explicat: "Nu o să tăiem de nicăieri. În schimb o să mergem pe partea de investiţii, unde am rezervat fonduri şi pentru investiţii atât la Ministerul Dezvoltării, cât şi la Ministerul Transporturilor, dar o să facem un efort din absorbţia fondurilor europene, ca să avem şi investiţii, aşa cum mi-am propus".

Citește și: Crin Antonescu DESFIINȚEAZĂ PNL: E pe nicăieri, nici la putere, nici în opoziție, nici pe stradă

Duminică, Cioloş afirma că intenţionează să păstreze în buget măsurile din Codul fiscal, dar şi, în măsura în care va fi posibil, creşterile salariale, arătând că în privinţa majorării de 10% trebuie aşteptată promulgarea astfel încât deficitul bugetar să nu depăşească 3%.

Citește și: Crin Antonescu revine în forță: Ce are curaj să spună despre Dacian Cioloș

"Asta intenţionăm să păstrăm în buget: atât măsurile din Codul fiscal, care ni se par foarte importante pentru a redinamiza sectorul economic, suntem într-o fază de creştere economică, una din cele mai importante din UE şi e important, ca şi în această perioadă de tranziţie, să spun - sectorul economic să aibă încredere în cei care conduc România. Deci, de aceea, sunt foarte multe măsuri care ştiu că sunt bune, sectorul economic le apreciază, în Codul fiscal, deci avem intenţia să le menţinem, să le aplicăm. La fel, creşterile salariale sunt necesare, în multe domenii. După părerea mea, sunt necesare şi creşterile salariale, dar şi reforme în sectorul respectiv. Oricum, intenţia noastră este, în măsura în care va fi posibil, să păstrăm aceste creşteri salariale, care au fost decise deja de Parlament şi legile promulgate", a precizat el într-o emisiune televizată.

Citește și: Călin Popescu Tăriceanu lovește necruțător: Nu am ştiut că avem un geniu la preşedinţia Comisiei

El a adăugat că deficitul bugetar poate fi împins până la 3% şi că aceste creşteri salariale trebuie să fie însoţite şi de un pachet de investiţii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri