Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ULTIMA ORĂ Episcopul Ignatie al Hușilor a fost externat, după ce s-a infectat cu coronavirus

Facebook
episcopul ignatie al hușilor

Episcopul Ignatie al Hușilor s-a externat, după ce a fost depistat cu noul coronavirus. Fiind unul dintre ierarhii care a îndemnat oamenii să respecte recomandările primite de la medici, dar şi să fie mai atenţi, mai disciplinaţi cu ei înşişi, episcopul din Moldova a fost internat pe 9 septembrie la Spitalul de Urgenţă "Elena Beldiman" din Bârlad.

”Episcopia Hușilor dorește să aducă la cunoștința opiniei publice faptul că Părintele Episcop Ignatie a fost externat astăzi de la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad.

Citește și: Traian Băsescu: ‘Dana Budeanu, o femeie care se face că gândeşte adânc, dar pare că nu are cu ce’

Starea de sănătate a Părintelui Episcop Ignatie este una foarte bună, recuperându-se după perioada de internare.

Transmitem pe această cale mulțumiri depline și recunoștință doamnei ec. Daniela Borș, managerul spitalului bârlădean, doamnei doctor Monica Dana Aioanei, precum și întregului personal medical și administrativ, pentru profesionalismul actului medical, dăruirea de sine și căldura sufletească de care dau dovadă în relația cu cei aflați în suferință, internați în cadrul acestei unități medicale.

Citește și: Orașul penalilor (II). Canidatul PNL-USR a turnat la Securitate, iar cel al PSD a făcut pușcărie pe vremea lui Ceaușescu

În egală măsură, mulțumim ierarhilor, preoților și credincioșilor pentru rugăciune, pentru mesajele de comuniune transmise în mediul online, personal sau prin terțe persoane, purtându-i astfel, în suflet, pe cei internați.

De asemenea, mulțumim reprezentanților mass-mediei pentru că au prezentat, cu decența și empatia cuvenite, acest moment de încercare din viața Părintelui Episcop Ignatie.

Citește și: Rareș Bogdan prevestește o victorie istorică! Va fi dezastru pentru PSD! ‘Pentru prima dată, vom elibera România de sub jugul roșu’

Singură credința statornică și smerită este cea care învinge frica în fața virusului, căci, după cum menționa Părintele Episcop Ignatie: „Dumnezeu și credința statornică în El dau liniște și echilibru în momentele de încercare. Doar credinţa smerită face minuni”.

Reiterăm îndemnul de a trata cu maximă responsabilitate, fără a lăsa loc la panică și fără a stigmatiza pe cineva, măsurile de protecţie împotriva infectării cu noul coronavirus, protejându-ne pe noi și pe cei din jur, neuitând, totuși, faptul că omul aflat în boală are aceeași demnitate umană și se bucură de aceeași cinstire ca și cei sănătoși.

Citește și: Marcel Ciolacu: ‘Lumea este mulţumită şi bucuroasă că a trecut proiectul de lege’

Îl rugăm pe Milostivul Dumnezeu să aibă grijă de cei bolnavi, de cei sănătoşi, de bătrâni, de tineri, de copii şi de îngerii sănătăţii noastre, care sunt medicii, asistenţii medicali și toți cei implicați în îngrijirea celor aflați în suferință.”, anunță Episcopia Hușilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.