Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ULTIMA ORĂ Guvernul interimar de la Chişinău cere parlamentului instituirea stării de urgenţă

Parlamentul Republicii Moldova
Parlament Moldova

Guvernul interimar de la Chişinău a propus spre examinare parlamentului instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul Republicii Moldova în urma situaţiei pandemice grave, conform unei decizii adoptate marţi seara de către executiv, relatează Radio Chişinău, Agora.md şi Deschide.md. Există însă suspiciuni că problema declarării stării de urgenţă intervine pentru a zădărnici intenţia Maiei Sandu de a declanşa alegeri parlamentare anticipare, potrivit Agora.md, anunță AGERPRES.

Miniştrii cabinetului interimar speră că astfel li se vor oferi pârghii suplimentare pentru gestionarea pandemiei.

Premierul Aureliu Ciocoi a declarat că revine parlamentului să decidă pentru cât timp să instituie stare de urgenţă. 'Este cazul să venim cu acţiuni restrictive mai dure. Acest subiect trebuie să fie examinat de parlamentul Republicii Moldova', a spus Ciocoi, adăugând că, anterior, s-a adresat în repetate rânduri către conducerea legislativului şi preşedinţie pe acest subiect, dar fără vreun rezultat concret.

'Pentru a evita speculaţiile, starea de urgenţă nu reprezintă închiderea economiei, ci reprezintă un instrument care lărgeşte marja de acţiune a statului. Acţiunile sunt dependente de comportamentul cetăţenilor. În condiţiile în care suntem cu un mandat limitat, nu indicăm termenul în care să fie declarată starea de urgenţă, în speranţă că parlamentul va indica termenul adecvat', a adăugat ministrul interimar al justiţiei, Fadei Nagacevschi.

Citește și: Medicul Valeriu Gheorghiță: ‘Din 13 aprilie vom deschide 144 de cabinete noi de vaccinare pentru administrarea vaccinului de la compania Pfizer’

Agora.md menţionează că subiectul privitor la starea de urgenţă nu se regăseşte pe ordinea de zi a şedinţei guvernului publicată pe site-ul executivului.

Posibilitatea declarării stării de urgenţă fusese evocată marţi de liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, care a declarat că majoritatea parlamentară formată din deputaţii socialişti şi cei ai Partidului 'Şor' planifică să voteze pentru instituirea stării de urgenţă la şedinţa următoare a parlamentului pentru a zădărnici intenţia preşedintei Maia Sandu privind dizolvarea parlamentului, notează Agora.md. Aceasta pentru că legislaţia prevede că parlamentul nu poate fi dizolvat în timpul stării de urgenţă, subliniază publicaţia media citată.

La 17 martie 2020, legislativul de la Chişinău a votat declararea stării de urgenţă pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 60 de zile, aminteşte Deschide.md.

Potrivit documentului de atunci, pe perioada stării de urgenţă Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova era resposabilă de emiterea dispoziţiilor în vederea punerii în executare a mai multor măsuri, cum ar fi: instituirea unui regim special de intrare şi ieşire din ţară; instituirea unui regim special de circulaţie pe teritoriul ţării; introducerea regimului de carantină şi luarea altor măsuri sanitaro-antiepidemice obligatorii; stabilirea unui regim special de lucru pentru toate entităţile etc.

Autorităţile de la Chişinău au raportat marţi 917 cazuri noi de infecţii cu SARS-CoV-2 confirmate în Republica Moldova, ridicând bilanţul infecţiilor la 228.370.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.