ULTIMA ORĂ Incendiu PUTERNIC într-un bloc din Alexandria: Salvatorii au preluat 5 victime, dintre care 3 au fost duse la spital

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 16-10-2021

Actualizat: 16-10-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, într-un apartament al unui bloc din Alexandria. Trei persoane au fost transportate la spital după ce s-au intoxicat cu fum sau au suferit arsuri. Pompierii au evacuat 9 persoane, iar 13 au ieșit singure.

Potrivit ISU Teleorman, un incendiu a izbucnit într-un bloc din Alexandria, pe strada București.

La sosirea pompierilor, 13 persoane ieșiseră singure, iar 9 au fost evacuate de salvatori.

Salvatorii au preluat 5 victime, dintre care 3 au fost duse la spital de echipajele medicale ale SAJ și SMURD, cu intoxicație cu fum și arsuri de gradele 2 și 3.

Două persoane, cu atac de panică și ușoară intoxicație cu fum, au primit primul ajutor, dar au refuzat să meargă la spital.

Cauza probabilă a incendiului a fost un radiator lăsat sub tensiune, nesupravegheat, care a aprins materialele ușor combustibile din apropierea sa.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri