ULTIMĂ ORĂ JAF spectaculos în Cluj - Napoca: Casieria Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, spartă

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 03-10-2019

Actualizat: 03-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Casieria Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca a fost spartă, iar hoții au reușit să dispară cu banii.

Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj transmis joi, politiștii fac cercetarea la fața locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs furtul, conform Mediafax.

Citește și: Emilia Șercan aruncă BOMBA: 'Gabriela Ciot, propunerea de rezervă a PSD pentru postul de comisar european, a plagiat un articol științific'

„Joi dimineață am fost sesizați cu privire la comiterea unui furt din casieria unei universități de pe strada Moților din Cluj-Napoca. Conform primelor verificări, două persoane au pătruns prin efracție în clădire pe timpul nopții și au sustras bani. Prejudiciul urmează să fie stabilit. În acest moment, politiștii efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs furtul, identificarea autorilor și tragerea acestora la răspundere penală”, se arată în comunicat.

Reprezentanții USAMV Cluj-Napoca au afirmat, la rândul lor, că angajații universității au constatat joi dimineață că persoane necunoscute au intrat prin efracție în clădirea rectoratului.

Suma furată nu este deocamdată cunoscută.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri