Președintele Klaus Iohannis va susține joi, la ora 19:00, o declarație de presă, la Palatul Cotroceni, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale. Este pentru prima dată, în istoria consultărilor, când președintele face declarații de presă după consultarea doar a unei părți dintre partide.
Șeful statului a avut, joi, consultări cu PNL, USR, PMP, UDMR și minoritățile naționale.
Citește și: Tun la capitolul imagine! Eugen Teodorovici dă o lovitură cu impact major
Vineri sunt invitate la Cotroceni delegațiile PSD și ALDE, de la ora 11.00, respectiv ora 12.00. Președinția a mai precizat că fiecare delegație poate fi formată din maximum cinci persoane.
Pe de altă parte, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au spus că nu vor fi prezenți la Palatul Cotroceni.
Pe 1 aprilie, Klaus Iohannis a anunțat că va adresa Parlamentului o nouă consultare care lărgește aria de cuprindere pentru referendum, pentru a-l face „mai eficient și mai puternic”.
La patru zile distanță, șeful statului a spus că cele două teme, transmise Legislativului, ca fiind de interes național care urmează să fie puse în discuție la referendumul din 26 mai sunt: interzicerea amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție și interzicerea ordonanțelor de urgență ale Guvernului în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe.
Citește și: Dezastru pentru Liviu Dragnea! A primit lovitura de grație – Anunț făcut de Rareș Bogdan .
Comentează