Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ULTIMA ORĂ - Noi date din dosarul fostul şef DIPI: DIICOT a găsit zeci de persoane drogate în 'clinica' de wellness din Dâmboviţa

diicot

DIICOT dă detalii despre reuniunile de consum de droguri organizate într-o casă din Dâmboviţa. Fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), actualmente DGPI, din Ministerul Afacerilor Interne, a fost arestat în acest caz, alături de două persoane.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de DIICOT, procurorii din Braşov au reţinut, sâmbătă, pe o perioadă de 24 de ore, trei persoane pentru punere la dispoziție, cu știință, cu orice titlu a unui local pentru consumul ilicit de droguri şi deţinerea şi desfăşurarea de operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc.

Anchetatorii s-au sesizat anterior din oficiu cu privire la faptul că T. I. M. L., cetăţean britanic, urmează să coordoneze în România, în perioada 13-15 decembrie 2019, împreună cu Y. A.-V., prin intermediul a două companii globale internaţionale, într-o locație ce urmează să fie comunicată ulterior participanților, o ceremonie spirituală cu un ritual specific medicinei amazoniene cu ayahuasca, băutură tradițională folosită de triburi amerindiene care are ca bază un drog halucinogen de mare risc.

Bărbatul își promova evenimentele de acest fel prin intermediul unui website, folosind ca acoperire o firmă de turism, înregistrată în paradisul fiscal Isle of Man, situată în Marea Irlandei.

Pentru participarea la evenimentul din România, participanții trebuiau să achite suma de 550 de euro de persoană dacă aceptau să fie cazați în camere pentru două persoane sau 1.100 de euro de persoană dacă participantul dorea să fie cazat singur, iar banii trebuiau virați într-un cont indicat de către organizator.

Înscrierea participanților se făcea prin completarea mai multor date personale pe respectivul site și ulterior prin condiţionarea participării de o recomandare transmisă prin email de un alt participant la un eveniment anterior.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că cele două companii organizează retreat-uri care au fost interzise de comunitatea internaţională deoarece pun în pericol vieţile participanţilor, iar substanţele halucinogene utilizate în cadrul ritualurilor sunt interzise.

„La data de 14.12.2019, a fost efectuată o percheziţie domiciliară pe raza localitatăţii Răcari, judeţul Dâmboviţa, iar cu ocazia pătrunderii în imobilul percheziţionat au fost identificate spaţii de cazare în clădirea principală a clinicii unde se afla un număr de 42 de persoane printre care şi inculpaţii O. G. M., T. I. M. L. şi Y. A.-V.”, arată DIICOT.

În urma percheziţiei au fost ridicate trei kilograme ayahuasca, ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine - drog halucinogen de mare risc, precum şi două kilograme de fragmente vegetale ce conţin aceleaşi substanţe.

Duminică, Tribunalul Braşov a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.