DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ULTIMA ORĂ Polițistul care l-a ucis pe americanul de culoare a fost ARESTAT: Intervenție a lui Barack Obama

George Floyd

Poliţistul Derek Chauvin, din Minneapolis, a fost arestat vineri în legătură cu moartea, în această săptămână, a lui George Floyd, un afroamerican al cărui deces a declanşat proteste în întreaga ţară, relatează DPA, Reuters şi AFP. Cei patru poliţişti implicaţi în incident au fost destituiţi.

Comisarul John Harrington, din cadrul Departamentului de siguranţă publică din Minnesota, a declarat că Derek Chauvin a fost ridicat de autorităţile statului, potrivit media locale.

Citește și: Anunț oficial! Ce se întâmplă cu cardurile de sănătate

"Poliţistul implicat în moartea dl Floyd, care a fost identificat în persoana lui Derek Chauvin, a fost plasat în detenţie" de poliţia criminală, a declarat el.

El este unul dintre cei patru poliţişti implicaţi în arestarea afroamericanului George Floyd.

Citește și: Klaus Iohannis a semnat! Pensiile au parte de noi modificări

Decizia de a-l aresta pe Chauvin a fost luată după o a treia noapte de proteste violente din Minneapolis, în urma apariţiei, marţi, a unei înregistrări video în care poliţistul alb poate fi văzut ţinând genunchiul pe gâtul lui Floyd mai multe minute în timp ce acesta, culcat la pământ, îi spune că nu poate să respire. Floyd a murit la scurtă vreme după aceea.

Fostul preşedinte american, Barack Obama, a denunţat vineri moartea lui George Floyd, afirmând că decesul bărbatului de culoare care pare să fi fost asfixiat în timpul arestării de către poliţia din Minneapolis nu ar trebui să fie considerat ceva "normal"în SUA, relatează AFP.

Citește și: Va fi obligatoriu în România! Se vor da bani

"Asta nu ar trebui să fie ceva 'normal' în America anului 2020. Nu poate fi ceva 'normal' ", a scris fostul preşedinte de culoare al SUA, într-un comunicat citat de agerpres.ro.

"Dacă vrem ca copiii noştri să crească într-o ţară care este la înălţimea idealurilor sale cele mai mari, putem şi trebuie să facem mai mult", a adăugat el, vorbind despre "aceeaşi suferinţă" pe care a simţit-o împreună cu "milioane de alţi" americani din cauza acestui deces, care a provocat manifestaţii pe întreg cuprinsul SUA, care au degenerat în revolte în Minneapolis.

Citește și: Klaus Iohannis a semnat! Pensiile au parte de noi modificări

Între timp, guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz, a făcut apel vineri la încetarea protestelor violente care au zguduit Minneapolis în ultimele trei zile şi a spus că aşteaptă ca poliţiştii implicaţi în moartea lui George Floyd să fie traşi rapid la răspundere de justiţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.