DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ULTIMA ORĂ - Viorica Dăncilă a făcut lista celor 10 greşeli ale 'echipei de majorete a lui Klaus Iohannis': 'În afară de tăieri nu ştiu să facă nimic' (VIDEO)

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Viorica Dăncilă PSD

Viorica Dăncilă iese la rampă ca lider al Opoziţiei şi prezintă o listă de 10 probleme ale Guvernului Orban, după doar trei zile de guvernare PNL. Preşedintele PSD numeşte guvernul "echipa de majorete a lui Klaus Iohannis".

"Încă din primele 3 zile ale acestei guvernări vedem cum se confirmă, din păcate, toate avertismentele PSD. Guvernul lui Iohannis nici nu s-a instalat bine la Palatul Victoria și anunță deja tăieri de salarii în Sănătate, scumpirea medicamentelor, închiderea magazinelor cu mâncare românească ieftină, sistarea căldurii și a apei calde în prag de iarnă, concedieri în masă și noi taxe.

Acesta este, dragi români, noul Guvern al României. Echipa de majorete a lui Klaus Iohannis, oameni puși acolo ca să răspundă la comenzi și să îi mai asigure un mandat. Acești oameni s-au trezit peste noapte miniștri și, în afară de tăieri, desființări și concedieri, nu știu să facă nimic.

Concret:

1. Noul ministru al Economiei vrea eliminarea imediată a subvențiilor pentru gaz și electricitate. Eliminarea subvențiilor acum, în pragul iernii, va fi catastrofală pentru mulți români. Ne spun că acestea vor fi dirijate “către familiile vulnerabile”, dar nu s-a prezentat niciun criteriu pentru această definiție.

2. Noul ministru al Sănătății îi amenință pe angajații din sistemul medical cu tăierea salariilor, iar pe pacienți cu tăierea programelor din sănătate. Medicii și cadrele medicale primesc astfel un semnal brutal că e cazul să-și caute alte locuri de muncă, iar pacienții stau cu frica lipsei tratamentului de care au nevoie.

3. Noul ministru al Agriculturii nu vrea magazine cu produse românești și anunță desființarea Casei de Comerț Unirea, creată în perioada guvernării PSD. Noii guvernanți nu țin nici cu statul român, nici cu satul românesc. Acest guvern blochează producătorii autohtoni, ca România să crească importurile și marile lanțuri comerciale să domine piața.

4. Premierul Orban anunță astăzi introducerea unei noi taxe pentru posesorii de mașini, la prima înmatriculare, ca să mai ia niște bani și de la proprietarii de autovehicule.

5. Noul ministru al Educației anunță desființarea Institutului de Științe ale Educației, prin OUG adoptată în prima ședință de guvern. Se blochează astfel derularea unui proiect de peste 40 de milioane de euro din fonduri europene, destinat formării a peste 55.000 de cadre didactice pe parcursul mai multor ani.

6. Ludovic Orban a început deja valul de concedieri din sistemul bugetar. Exemplul lui e urmat și de alți miniștri (la Finanțe, Dezvoltare și Interne), care au anunțat demiteri. Aceste lucruri se fac pur și simplu, fără nicio evaluare. Pentru acest Guvern, angajații la stat sunt un fel de paria.

7. Noul ministru al Finanțelor vine și minte o țară întreagă că nu sunt bani la buget. Această minciună e servită, evident, ca pretext pentru concedierea bugetarilor - care, în opinia lui, oricum sunt „praf” - și prin tăieri de salarii în administrația publică, sănătate, educație și alte domenii.

8. Noul ministru al Transporturilor nu știe nici măcar cât costă o călătorie cu metroul în România și nici nu consideră probabil important acest lucru.

9. Noul ministru al Agriculturii, deși ar trebui să fie un om informat (e vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților) vine la prima ședință de minister cu „copiuțe”, așa cum singur a declarat.

10. Noul ministru de Interne aduce la vârful MAI probleme serioase de integritate, cu sute de mii de euro nejustificați pe numele unor rude", a declarat Viorica Dăncilă, într-o conferinţă de presă la sediul PSD.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.