Ultima reacţie a Cristinei Neagu după ce România a terminat EURO pe locul 5

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 16-12-2016

Actualizat: 16-12-2016

Article thumbnail

Sursă foto: gsp.ro

Cristina Neagu, a vorbit despre turneul final al CE din Suedia, clasarea finală pe locul 5, cum s-a luat decizia ca ea să nu joace în ultimul meci, cu Germania, dar şi despre planurile personale de viitor.

"Este un loc foarte bun, după situaţia care a fost la Jocurile Olimpice. A fost un turneu bun pentru noi, chiar dacă premisele nu era foarte încurajatoare, iar unii spuneau că nu vom trece nici de prima grupă. Mă bucur că fetele tinere care au venit la naţională au prins ceva experienţă şi cred că vom arăta bine în viitor. Am fost aşa de aproape de semifinale, iar dacă ne calificam era un turneu cu adevărat extraordinar pentru noi. Asta este, trebuie să învăţăm şi din înfrângeri, suntem foarte fericite că suntem pe o pantă ascendentă şi sper să continuăm tot aşa.

A fost o decizie de comun acord cu antrenorul Ambros Martin să nu joc împotriva Germaniei. A fost ideea mea, pentru că la finalul meciului cu Danemarca suferisem şi o entorsă, înaintea Europenelor m-am antrenat foarte puţin, sunt obosită şi m-am gândit la sănătatea mea. Ambros mi-a spus şi el că vrea să testeze toate jucătoarele şi atunci aşa s-a luat decizia, împreună.

A fost bine, este un rezultat foarte bun al României. Personal, îmi doresc întotdeauna medalii, la fiecare turneu, şi cred că e normal să fie aşa, pentru că dau tot ce pot de fiecare dată. După acest turneu cred că trebuie să conteze lucrurile pozitive, care sunt mai multe decât cele ce trebuie corectate. Viitorul sună bine pentru noi şi pentru naţionala României.

Am o săptămână liberă, voi fi acasă, e singura perioadă de linişte până la finalul sezonului. Vreau să mă relaxez şi să nu mă mai gândesc la handbal. În ianuarie voi pune totul cap la cap şi voi lua o decizie. Sunt mai multe oferte, inclusiv din România, cum a fost în fiecare an, şi o să văd ce va fi mai bine pentru mine. Acum mă gândesc doar la familie, cei dragi şi relaxarea de acasă.", a spus Neagu, conform news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri