Banca Europeană de Investiţii (BEI) confirmă ultima tranşă, de 90 de milioane euro, din împrumutul pe termen lung, în valoare de 210 milioane euro, acordat Grupului Electrica pentru modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice, implementarea contoarelor inteligente şi accelerarea utilizării energiei regenerabile în România, potrivit unui comunicat remis, joi, AGERPRES.
Noile investiţii contribuie la conectarea la reţea a peste 180.000 de noi consumatori, creşterea capacităţii reţelei şi îmbunătăţirea fiabilităţii şi calităţii aprovizionării cu energie electrică.
Împrumutul în valoare de 90 milioane euro oferit de BEI, pe o perioadă de 15 ani, companiei Distribuţie Energie Electrică România SA (DEER), operatorul de distribuţie a energiei electrice din cadrul Grupului Electrica, reprezintă a doua tranşă a finanţării de 210 milioane euro pentru susţinerea programului ambiţios de investiţii în infrastructura energetică, de 300 de milioane de euro. Planul de investiţii va sprijini consolidarea şi modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice, inclusiv modernizarea şi realizarea de noi linii electrice, construirea şi dezvoltarea staţiilor electrice şi instalarea de componente pentru automatizarea reţelei în toată România.
"Banca Europeană de Investiţii este încântată să ofere 210 de milioane de euro pentru susţinerea programului de investiţii la nivel naţional al Electrica, de 300 de milioane de euro, pentru a spori nivelul de utilizare a energiei din surse regenerabile, a îmbunătăţi capacitatea reţelei şi a îndeplini obiectivele de decarbonizare pe termen lung. Cea mai recentă finanţare, de 90 de milioane de euro, convenită cu Electrica reflectă progresul rapid al iniţiativei de transformare şi angajamentul comun al BEI şi Electrica de a facilita o utilizare mai mare a energiei din surse regenerabile", a declarat Christian Kettel-Thomsen, vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, responsabil pentru energie şi operaţiuni de creditare în România.
"Noul program de investiţi realizat de Electrica, cu impact important la nivel naţional, aduce beneficii consumatorilor şi permite, pe viitor, o utilizare mai mare a energiei din surse regenerabile. Cea mai recentă finanţare din partea Băncii Europene de Investiţii va permite Grupului Electrica să înlocuiască activele învechite, să răspundă mai bine nevoilor de energie ale celor 3,8 milioane de consumatori, prin instalarea de contoare moderne şi, totodată, să accelereze tranziţia către o economie "verde" în România", a spus, la rândul său, Corina Popescu, CEO Electrica.
Programul de investiţii al Grupului Electrica, de 300 de milioane euro, include investiţii noi în judeţele Prahova, Dâmboviţa, Buzău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Braşov, Mureş, Covasna, Harghita, Sibiu, Alba, Cluj, Sălaj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Bihor şi Satu Mare, în modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice, reducerea pierderilor de energie şi îmbunătăţirea fiabilităţii generale a reţelei.
Extinderea reţelei va permite conectarea a peste 180.000 de noi consumatori şi va facilita, în anii următori, o utilizare pe scară mai largă a energiei din surse regenerabile în România.
Noul plan de investiţii în reţeaua Electrica, susţinut de BEI, va îmbunătăţi aprovizionarea cu energie modernă şi fiabilă, la preţuri accesibile (SDG 7), va sprijini creşterea economică incluzivă şi durabilă (SDG 8), precum şi acţiunea climatică (SDG 13).
Începând cu anul 1991, Banca Europeană de Investiţii a oferit peste 1,4 miliarde euro pentru investiţii în domeniul energiei în România.
Banca Europeană de Investiţii (BEI) este instituţia de creditare pe termen lung a Uniunii Europene, deţinută de statele sale membre. Acesta pune la dispoziţie finanţări pe termen lung pentru investiţii solide, pentru a contribui la atingerea obiectivelor politicii UE.
Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piaţa de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul serviciilor energetice.
Grupul Electrica oferă servicii la circa 3,8 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională - cu o acoperire de 18 judeţe din trei zone geografice pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.
Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România.
Ultima tranșă, de 90 de milioane euro, de la BEI, a intrat în contul Grupului Electrica
Explorează subiectul
Articole Similare

1.330
Decizie radicală a Curții Europene de Justiție - 'Ginul fără alcool' devine ilegal / Ce trebuie să știe consumatorii
1.330

3.393
Retailerul care va construi cel mai mare magazin din România. Construcția va începe peste trei luni
3.393

2.705
'Economia, foarte aproape de pragul recesiunii. Se apropie stagflația' - avertismentul care zguduie Guvernul Bolojan după raportul FMI (analiză)
2.705

1.323
Criza carburanților - România nu a cerut OFAC amânare pentru a rezolva cazul Lukoil, după sancțiunile SUA: Mai avem răgaz până pe 13 decembrie
1.323

36
Lansarea iPhone 17 aduce creșteri de vânzări pentru Apple pe piața chineză
36

145
După ce a scăpat de faliment, Grecia anunță că va reduce masiv datoria publică
145

44
S-a ajuns la un acord provizoriu privind bugetul UE pentru 2026
44

41
China profită de absența SUA și își amplifică influența la summitul climatic din Brazilia
41

94
Băncile, înapoi în joc? Bogdan Petre (ASPES), semnal de alarmă la BNR: România nu își mai poate permite întârzieri în reforme
94

2.518
Respiro crucial - SUA îi salvează pe bulgari de la criza carburanților: ce derogare au obținut pentru sancțiunile Lukoil
2.518

18
Angajaţii Lukoil din Irak au probleme cu salariile
18

29
Serbia primește o amânare de trei luni pentru compania petrolieră NIS, controlată majoritar de Rusia
29

2.109
Lukoil, salvată în ultimul moment? SUA prelungesc termenul limită pentru vânzarea activelor internaționale - și au deja un favorit
2.109


















Comentează