Hamas a desfăşurat forţe în apropierea frontierei dintre Gaza şi Israel pentru a împiedica protestatarii să lanseze zmeie şi baloane incendiare, pe fondul unor informaţii că Israelul a ameninţat cu o nouă ofensivă în enclava palestiniană de coastă dacă proiectilele nu sunt oprite, relatează dpa, preluată de agerpres.
Un ofiţer de securitate Hamas, vorbind cu condiţia anonimatului, a declarat miercuri că gruparea islamistă a fost de acord cu o cerere egipteană de a opri treptat lansarea de zmeie şi baloane în următoarele două zile.
În ultimele luni, zmeiele incendiare rudimentare şi baloanele s-au dovedit a fi cea mai distructivă acţiune palestiniană întreprinsă în timpul unui val de proteste conduse de Hamas. Proiectilele au ars mai mult de 20 km de teritoriu israelian, iar armata israeliană a răspuns violent pe fondul unor apeluri ale politicienilor de dreapta pentru o acţiune mai viguroasă.
În încercarea de a exercita presiuni asupra Hamas, armata israeliană a blocat schimbul de bunuri comerciale către şi din enclavă pe o perioadă nedeterminată şi a oprit livrările de gaze şi combustibil până duminică.
"Suntem într-o campanie ce implică un schimb de lovituri şi pot să vă spun că (armata israeliană) este pregătită pentru orice scenariu", a declarat marţi prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu.
O purtătoare de cuvânt a armatei israeliene a refuzat să comenteze informaţiile difuzate în Israel potrivit cărora armata se pregăteşte să intre în Fâşia Gaza, dar a declarat că militarii efectuează exerciţii de pregătire de rutină.
Hamas, considerată organizaţie teroristă de Israel şi o mare parte a Occidentului, a preluat controlul asupra Fâşiei Gaza în 2007. De atunci, Israelul şi Egiptul au menţinut o blocadă a teritoriului, invocând măsuri de securitate.
Israelul a luptat împotriva Hamas în trei războaie în ultimii unsprezece ani.
Ultimatumul israelian are efect. Hamas va opri lansarea de baloane incendiare asupra Israelului
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

16
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
16

2.649
VIDEO Dansatoarea la bară care le-a sucit mințile soldaților americani: au dezvăluit secrete mari din armată, inclusiv plecare în Orientul Mijlociu
2.649

94
Agenți ai serviciilor ruse, prinși la Kiev în timp ce pregăteau asasinate
94

27
VIDEO Fenomen spectaculos - Un ciclon tropical colorează în roşu cerul din vestul Australiei
27

70
Iranul avertizează cu pedeapsa cu moartea și confiscarea averilor pentru spionaj și sprijinirea inamicilor
70

3.081
Tensiunile escaladează - Japonia desfășoară rachete cu rază lungă de acţiune în Marea Chinei de Est
3.081

2.173
Radu Miruţă declară "război": Atacarea unui teritoriu NATO nu reprezintă o opţiune viabilă!
2.173

2.194
Scandal de securitate: aplicația Strava a expus mișcările armatei franceze, inclusiv în România
2.194

4.673
Campania din Ungaria o ia razna. Discuții private dintre Szijjarto și Lavrov, scurse în presă: Lista interceptărilor este incompletă, negociez periodic
4.673

8.429
Primul interviu oferit de noul ambasador al SUA la București: semnal indirect pentru Călin Georgescu
8.429

43
Atac armat în Argentina - Un adolescent a ucis o persoană și a rănit alte opt înainte de a fi arestat
43

92
FOTO O toaletă aurie, ironie la adresa renovărilor ordonate de Donald Trump la Casa Albă
92

3.330
„Secretul” lui Zelenski: cum trăiește din doar 670 euro salariu pe lună? Președintele Ucrainei și-a publicat declarația de avere
3.330
















Comentează