Ultimatumul lui Trump pe cale să expire, dar Putin nu cedează: 'A mai făcut amenințări înainte' / Ce urmează în conflictul din Ucraina

Autor: Alice Draghici

Publicat: 06-08-2025 07:01

Actualizat: 06-08-2025 10:01

Article thumbnail

Sursă foto: Marcos Brindicci / Reuters

Președintele rus Vladimir Putin nu dă semne că va ceda în fața ultimatumului lansat de liderul american Donald Trump, care expiră vineri, și continuă să urmărească obiectivul strategic de a controla complet cele patru regiuni ucrainene revendicate de Moscova: Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson, potrivit unor surse citate de Reuters, apropiate de Kremlin, potrivit Digi24.

Trump a amenințat că va impune noi sancțiuni Rusiei și va aplica tarife vamale de 100% țărilor care cumpără petrolul Moscovei – dintre care cei mari clienți sunt China și India – dacă Putin nu acceptă un armistițiu în războiul Rusiei din Ucraina.

Determinarea lui Putin de a continua războiul este motivată de convingerea că Rusia câștigă și de scepticismul că sancțiunile suplimentare ale SUA vor avea un impact semnificativ după valurile succesive de sancțiuni economice din cei trei ani și jumătate de război, potrivit a trei surse familiarizate cu discuțiile din Kremlin.

Liderul rus nu vrea să-l supere pe Trump și își dă seama că ar putea rata o șansă de a îmbunătăți relațiile cu Washingtonul și Occidentul, dar obiectivele sale de război au prioritate, au spus două dintre surse. Obiectivul lui Putin este să cucerească în totalitate regiunile ucrainene Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson, pe care Rusia le revendică, și apoi să discute despre un acord de pace, a spus una dintre surse.

Procesul actual de negocieri, în cadrul căruia negociatorii ruși și ucraineni s-au întâlnit de trei ori din luna mai, a fost o încercare a Moscovei de a-l convinge pe Trump că Putin nu respinge pacea, a declarat prima sursă, adăugând că negocierile nu au avut o substanță reală, în afară de discuțiile privind schimburile umanitare.

Rusia afirmă că este serioasă în ceea ce privește încheierea unei păci pe termen lung în cadrul negocierilor, dar că procesul este complicat, deoarece pozițiile celor două părți sunt foarte îndepărtate. Putin a descris săptămâna trecută negocierile ca fiind pozitive. Cererile declarate de Moscova includ retragerea completă a Ucrainei din cele patru regiuni și acceptarea de către Kiev a statutului de neutralitate și a limitării dimensiunii armatei sale – cereri respinse de Ucraina.

În semn că ar putea exista încă o șansă de a ajunge la un acord înainte de termenul limită, trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, este așteptat să viziteze Rusia săptămâna aceasta, după escaladarea retoricii dintre Trump și Moscova cu privire la riscurile unui război nuclear. Luni, Rusia a declarat că nu mai este obligată să respecte moratoriul privind rachetele nucleare cu rază scurtă și medie de acțiune.

Kremlinul nu a răspuns la solicitarea de comentarii cu privire la acest articol. Toate sursele au vorbit cu Reuters sub condiția anonimatului, din cauza caracterului sensibil al situației.

Trump, care în trecut l-a lăudat pe Putin și a prezentat perspectiva unor acorduri comerciale profitabile între cele două țări, și-a exprimat recent o nerăbdare crescândă față de președintele rus. El s-a plâns de ceea ce a numit „prostiile” lui Putin și a descris bombardamentele neîncetate ale Rusiei asupra Kievului și a altor orașe ucrainene ca fiind „dezgustătoare”.

Kremlinul a declarat că a luat act de declarațiile lui Trump, dar a refuzat să răspundă la acestea. Prim-ministrul ucrainean, Iulia Svîrîdenko, a cerut săptămâna trecută comunității internaționale să răspundă cu „presiune maximă” după ce cel mai grav atac aerian rus din acest an a ucis 31 de persoane la Kiev, printre care cinci copii, în ceea ce ea a numit răspunsul Rusiei la termenul limită impus de Trump.

„Președintele Trump vrea să oprească uciderile, motiv pentru care vinde arme fabricate în SUA membrilor NATO și îl amenință pe Putin cu tarife și sancțiuni severe dacă nu acceptă un armistițiu”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Anna Kelly, în răspuns la o solicitare de comentarii.

Amenințarea, „dureroasă și neplăcută”, dar nu o catastrofă

Amenințarea cu sancțiuni a lui Trump a fost „dureroasă și neplăcută”, dar nu o catastrofă, a spus a doua sursă. A treia sursă a spus că la Moscova există sentimentul că „nu mai pot face prea multe împotriva noastră”.

De asemenea, nu era clar dacă Trump își va respecta ultimatumul, a spus această persoană, adăugând că „a mai făcut amenințări înainte” și apoi nu a acționat sau s-a răzgândit.

Sursa a mai spus că este greu de imaginat că China ar înceta să mai cumpere petrol rusesc la instrucțiunile lui Trump și că acțiunile acestuia riscă să aibă efectul invers, determinând creșterea prețurilor petrolului.

Ca urmare a rundelor anterioare de sancțiuni, exportatorii ruși de petrol și gaze au suferit pierderi importante din venituri, iar investițiile străine directe în țară au scăzut cu 63% anul trecut, potrivit datelor comerciale ale ONU. Aproximativ 300 de miliarde de dolari din activele băncii centrale au fost înghețate în jurisdicții străine.

Dar capacitatea Rusiei de a purta război nu a fost afectată, în parte datorită aprovizionării cu muniție din Coreea de Nord și importurilor din China de componente cu dublă utilizare, care au susținut o creștere masivă a producției de arme. Kremlinul a afirmat în repetate rânduri că Rusia are o anumită „imunitate” la sancțiuni.

Trump a recunoscut abilitatea Rusiei de a eluda măsurile. „Sunt personaje viclene și sunt destul de bune la evitarea sancțiunilor, așa că vom vedea ce se va întâmpla”, a declarat el reporterilor la sfârșitul săptămânii, când a fost întrebat care ar fi răspunsul său dacă Rusia nu ar fi de acord cu un armistițiu.

Prima sursă rusă a menționat că Putin, prin continuarea conflictului, a respins oferta făcută de SUA în martie, potrivit căreia Washingtonul, în schimbul acordului său pentru un armistițiu complet, ar fi ridicat sancțiunile impuse Rusiei, ar fi recunoscut drepturule Rusiei asupra Crimeei – anexată în 2014 – și ar fi recunoscut controlul de facto al Rusiei asupra teritoriului ucrainean capturat de forțele sale începând din 2022. Sursa a calificat oferta drept o „șansă fantastică”, dar a afirmat că oprirea unui război este mult mai dificilă decât începerea lui.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri