Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ultimele aranjamente ale președintelui perdant, Donald Trump - Îşi numeşte consilierii apropiaţi în consilii de administraţie

Donald, Melania Trump

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump şi-a numit mai mulţi consilieri apropiaţi în consilii de administraţie ale unor instituţii publice, un semn al faptului că îşi pregăteşte plecarea de la Casa Albă, în pofida refuzului său încăpăţânat de a-şi recunoaşte înfrângerea în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie, relatează AFP, potrivit news.ro.

Şeful în exerciţiu al statului american, care urmează să-i cedeze la 20 ianuarie cheia Casei Albe succesorului său Joe Biden, l-a plasat pe fostul său ambasador în Germania Richard Grenell, unul dintre cei mai înfocaţi apărători ai săi în presă, în Consiliul de Administraţie al Memorialului Holocaustului, la Washington.

Citește și: Fostul militar britanic Lishman INTRĂ iar sub TUNUL DIICOT, după dosarul Ayahuasca - Este anchetat într-un nou dosar pentru evaziune și spălare de bani

Hope Hicks, o consilieră foarte apropiată miliardarului, care lucra la Trump Organization înainte să intre în prima campanie prezidenţială a omului de afaceri newyorkez în 2015, pe când avea vârsta de 26 de ani, urmează să facă parte din Consiliul de Administraţie al Fulbright Foreign Scholarship, un prestigios program de burse destinat studenţilor străini în Statele Unite şi studenţilor americani în străinătate.

Foarte discreta fostă purtătoare de cuvânt a Casei Albe Stephanie Grisham intră în Consiliul Naţional al Ştiinţelor Educaţiei, un organ consultativ.

Peste 40 de nominalizări - după altele similare în ultimele săptămâni - sunt anunţate într-un comunicat.

De asemenea, Trump o plasează pe Pam Bondi în Consiliul de Administraţie al prestigiosului Centru Artistic John F. Kennedy de la Washington.

Un fost procuror general în Florida, Pam Bondi a făcut parte din echipa juridică însărcinată cu apărarea preşedintelui în procesul destiturii sale în Senat şi a intrat recent în bătălia judiciară a lui Trump împotriva victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale.

În pofida eşecului aproape tuturor recursurilor pe care le-a formulat în justiţie, a certificării rezultatelor în fiecare stat şi apoi a validării rezultatelor de către marii electori, Donald Trump continuă să susţină - fără vreo probă - că a obţinut o victorie în alegerile din noiembrie.

Citește și: 'Am adus 300.000 de euro pentru campania din 2009-Situația mea și a soțului permitea', a spus Udrea în fața instanței -A explicat că nu știe nimic despre fapte

O serie de speculaţii circulă cu privire la demersurile sale - sortite eşecului în opinia tuturor observatorilor - în vederea unei invalidări a verdictului urnelor.

Trump nu a spus în mod clar dacă va asista la ceremonia învestirii preşedintelui ales democrat Joe Biden, la 20 ianuarie, însă a anunţat că va pleca de la Casa Albă la sfârşitul mandatului său.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.