Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ultimele declaraţii ale Franţei după Brexit: Mesajul unui ministru pentru Marea Britanie

Angela Merkel, Francois Hollande

Marea Britanie trebuie să rămână un "partener de referinţă" în materie de apărare, în pofida deciziei sale de a părăsi UE, şi să nu cedeze tentaţiei unei "replieri strategice", au insistat vineri surse din cadrul Ministerului Apărării al Franţei, informează AFP. "Avem un partener de referinţă în probleme de securitate: Regatul Unit. Interesul nostru este ca el să rămână", au declarat surse din anturajul ministrului francez al apărării, Jean-Yves Le Drian.

Acesta este unul dintre "singurii parteneri (europeni, alături de Franţa) care are în acelaşi timp capacitatea şi dorinţa de a menţine un aparat de apărare credibil şi activ la scară internaţională", a adăugat un responsabil francez din domeniul apărării. Acest partener este "cel mai capabil, de asemenea, să-şi desfăşoare efectivele în străinătate atunci când este necesar sau să dezvolte cooperări industriale la nivel foarte înalt", a continuat el, amintind de proiectele comune cu Franţa în domeniul rachetelor şi dronelor de luptă de generaţie viitoare.

'Toate acestea sunt motive să continuăm să lucrăm împreună pentru a evita replierea strategică ce ar putea surveni după votul' de la referendumul la care Marea Britanie a decis părăsirea Uniunii Europene, a subliniat sursa citată. Şi preşedintele Francois Hollande a asigurat că în domeniul bilateral 'relaţiile strânse în domeniul apărării vor fi menţinute'. Acordurile franco-britanice de la Lancaster House, încheiate în anul 2010, prevăd crearea unei forţe expediţionare comune franco-britanice cu efective de câteva mii de militari şi punerea în comun a unor resurse productive în industria de apărare. 'Proiectele bilaterale nu sunt ameninţate, mai ales cele industriale', insistă reprezentanţii Ministerului francez al Apărării.

Ministrul Jean-Yves Le Drian cere de mult timp o suplimentare a finanţării europene destinate operaţiunilor militare ale UE. El a solicitat de asemenea ca activitatea de cercetare în sectorul apărării să poată beneficia de finanţări europene şi a pledat pentru elaborarea unor programe europene de ''train and equip' (instrucţie şi echipare) pentru armatele africane, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.