Ultimele repetiții pentru parada de 1 Decembrie, în Piața Arcul de Triumf (VIDEO)

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 30-11-2019

Actualizat: 30-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Militarii care participă la parada de 1 Decembrie au făcut, sâmbătă dimineață, ultimele repetiții pentru ziua de 1 decembrie, în Piața Arcul de Triumf. La parada de duminică vor participa 4.000 de militari și specialiști din MApN, MAE, SRI, informează Mediafax.

Sâmbătă dimineața, au avut loc ultimele repetiții pentru parada militară, în Piaţa Arcul de Triumf.

Aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii și Administrația Națională a Penitenciarelor, din care 500 militari din peste 20 de țări aliate sau partenere, aproximativ 200 de mijloace tehnice și peste 50 de aeronave, vor participa duminică, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada Militară Națională organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.

Tot în Bucureşti va avea loc duminică, 1 decembrie, începând cu ora 9.00, o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.

Cu ocazia Zilei Naţionale, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii din Afganistan, Balcanii de Vest, Mali și Irak, precum și cei aflați în misiune în Polonia, desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice cu ocazia Zilei Naţionale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri