Gabriel Oprea a fost dat afară din școala doctorală a Academiei Naționale de Informații, în urma dezvaluirilor hotnews.ro referitoare la suspiciuni de plagiat atât în teza sa de doctorat, cât și în a unor foști doctoranzi ai acestuia, persoane care au deținut funcții importante în aparatul de stat. Ultimul doctor "făcut" de Oprea este procurorul Gheorghe Muscalu, fostul vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Acesta nu vede nimic în neregulă cu asocierea magistrat-politician în domeniul academic.
Vezi AICI cum a ajuns ilegal Gabriel Oprea profesor universitar!
Ministrul Educației Adrian Curaj a semnat în data de 7 decembrie 2015 ordinul prin care Gheorghe Muscalu a obținut oficial acest titlu cu teza „Criminalitatea organizată şi terorismul. Factori de risc globali”. Întrebat de ce a acceptat o relație de subordonare academică cu Gabriel Oprea, un politician activ în momentul când și-a început doctoratul, Gheorghe Muscalu a răspuns pentru România liberă că nu vede nicio problemă în această situație. "Când l-am ales pe Oprea coordonator, în anii 2007-2008, nu era nici vicepremier, nici nimic. Deci nu era nicio problemă. Nu cunosc scandalurile în care a fost implicat Oprea, iar acestea nu au nicio legătură cu doctoratul meu", a declarat procurorul.
Vezi şi: Cei 21 de doctori 'făcuţi' de Oprea. SRI nu-l mai lasă pe Oprea să coordoneze doctorate
În acea perioadă, Gabriel Oprea era deputat și președintele filialei PSD Ilfov. Puterea sa în interiorul PSD era în creștere, iar la sfârșitul anului 2008 i s-a oferit chiar funcția de ministru al Afacerilor Interne în Guvernul PSD-PNL, o funcție pe care a deținut-o timp de 20 de zile. În perioada de ascensiune politică a lui Gabriel Oprea, procurorul Gheorghe Muscalu primea o lovitură profesională din partea fostului ministru al Justiției, Monica Macovei. În august 2005, aceasta cerea ca procurorul şi adjuncta lui să fie demişi din fruntea DIICOT pe motiv de ineficienţă.
Vezi şi: LOVITURĂ grea pentru Gabriel Oprea: Abia ACUM s-a aflat
Comentează