Ultimul fiu al soților Ceaușescu, cerere-șoc în dosarul Revoluției: 'Mi-au omorât părinții'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 18-02-2020

Actualizat: 18-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Stirile PRO Tv

Ultimul fiu în viaţă al fostului cuplu dictatorial s-a constituit parte vătămată în Dosarul „Revoluţiei”, cel de pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, informează „Adevărul”.

Doliu în cinematografia americană. Actrița Kellye Nakahara, cunoscută din serialul M.A.S.H., a murit la 72 de ani

Valentin Ceauşescu, ultimul fiu în viaţă al fostului cuplu dictatorial, s-a constituit parte vătămată în Dosarul „Revoluţiei”, cel de pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Implicarea lui Valentin Ceauşescu în Dosarul „Revoluţiei” pare a avea legătură cu susţinerile procurorilor, consemnate în rechizitoriu: diversiunile create după 22 decembrie de către Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, gen. (r.) Iosif Rus şi Emil „Cico” Dumitrescu (decedat în ianuarie 2019-n.r.) ar fi creat „condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ia în discuţie, pe 21 februarie, un nou tremen în cameră preliminară al procesului în care au rămas să răspundă „prezent” în instanţă doar Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi generalul Iosif Rus pentru infracţiuni contra umanităţii.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri