Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ultimul test al rachetei gigantice dezvoltate de NASA pentru a fi trimisă pe Lună, SLS, a fost suspendat

Agerpres.ro
racheta NASA, SLS

Ultimul test al rachetei gigantice dezvoltate de NASA pentru a fi trimisă pe Lună, SLS, a fost suspendat pentru a permite lansarea la sfârşitul săptămânii a unei rachete SpaceX, a anunţat marţi agenţia spaţială americană, relatează AFP.

Repetiţia generală pentru SLS şi decolarea rachetei SpaceX, programată pentru vineri, au loc ambele la Cape Canaveral, în Florida, la rampele de lansare 39B şi, respectiv, 39A, de la Centrul Spaţial Kennedy.

Testarea rachetei SLS (Space Launch System) ar trebui astfel să fie reluată la scurt timp după lansarea rachetei SpaceX - care urmează să transporte trei oameni de afaceri şi un fost astronaut către Staţia Spaţială Internaţională (ISS), potrivit Agerpres.ro.

Racheta SLS, cu o înălţime de 98 de metri, va rămâne în aşteptare pe rampa de lansare.

Pentru acest ultim test înainte de startul misiunii către Lună la sfârşitul acestui an, toţi paşii care pregătesc o lansare trebuie repetaţi, de la umplerea rezervoarelor până la numărătoarea inversă finală - oprită chiar înainte ca motoarele să fie pornite.

Început vineri după-amiază, testul era programat să se încheie duminică seara, însă echipele NASA s-au confruntat cu "o multitudine de provocări tehnice" precum şi cu o vreme nefavorabilă sâmbătă, a declarat marţi Mike Sarafin, şeful NASA în cadrul programului Artemis de explorare a Lunii.

Nu au fost însă "probleme majore", a declarat Sarafin. "Nu ne-am confruntat cu nicio defecţiune gravă", a mai spus el.

"Suntem mândri să învăţăm din aceste teste", a adăugat el, calificându-le chiar şi pe cele efectuate în ultimele zile drept "parţial reuşite".

Artemis 1 va marca primul zbor al SLS, a cărui dezvoltare a întâmpinat întârzieri ani de zile. Capsula Orion, ataşată în vârful rachetei SLS, va fi propulsată către Lună, unde va fi plasată pe orbită înainte de a reveni pe Terra. Această primă misiune nu va avea încă astronauţi la bord.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.