UMFST va începe construcţia unui campus universitar modern la Bistriţa, investiţie de aproximativ 10 milioane de euro

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 18-12-2025 21:47

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş, profesor universitar doctor Leonard Azamfirei, a anunţat, joi, după primirea titlului de Cetăţean de Onoare al judeţului Bistriţa-Năsăud, că în curând UMFST va începe la Bistriţa construirea unui campus universitar modern, o investiţie de aproximativ 10 milioane de euro, potrivit Agerpres.

"Astăzi, la Bistriţa, am trăit un moment cu adevărat special, prin acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al judeţului Bistriţa-Năsăud. Este o distincţie pe care o primesc cu recunoştinţă, dar mai ales ca o recunoaştere a unui parteneriat solid şi a unei construcţii comune între comunitatea locală şi UMFST 'G. E. Palade' Târgu Mureş. Bistriţa-Năsăud este un loc în care UMFST a fost primită cu deschidere şi încredere. În urmă cu patru ani, universitatea noastră a înfiinţat aici o extensie universitară, cu programe de Asistenţă Medicală Generală, Asistenţă de Farmacie şi Tehnică Dentară, răspunzând unor nevoi reale ale sistemului de sănătate şi ale comunităţii. Este, de asemenea, un loc în care, cu sprijinul autorităţilor locale, UMFST va începe în curând construcţia unui campus universitar modern, o investiţie de aproximativ 10 milioane de euro, care va consolida prezenţa academică şi va crea perspective pe termen lung pentru tineri", a arătat dr. Leonard Azamfirei pe Facebook.

Rectorul Azamfirei a precizat că afilierea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa la UMFST reprezintă un alt pas major, în sensul că a atras peste 240 de medici, a generat investiţii importante în infrastructura medicală şi a ridicat standardul actului medical, în beneficiul direct al pacienţilor din judeţul Bistriţa-Năsăud şi nu numai.

În plus, în anul 2026 se preconizează şi alte colaborări în domeniul educaţiei universitare.

"Privim deja spre viitor: în 2026 va începe un nou program universitar de licenţă în Drept, realizat în colaborare cu Baroul de avocaţi Bistriţa-Năsăud (decan Alin Moruţan), deja autorizat de ARACIS, un demers care completează firesc dezvoltarea academică a acestui centru. Le mulţumesc în mod special domnului Radu Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, domnului Gabriel Lazany, primarul municipiului Bistriţa, conducerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, pentru parteneriatul instituţional solid, precum şi ministrului Bogdan Ivan, pentru cuvintele generoase din Laudatio. La Bistriţa-Năsăud construim împreună un adevărat centru universitar, ancorat în comunitate şi orientat spre viitor", a afirmat rectorul UMFST, Leonard Azamfirei.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a acordat, joi, 11 noi titluri de cetăţeni de onoare ai judeţului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri