Un adolescent de 14 ani din Buzău, este căutat de poliţişti după ce a plecat de acasă

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 04-02-2021

Actualizat: 04-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto: ipj arad

Un adolescent de 14 ani din localitatea Năeni, judeţul Buzău, este căutat de poliţişti după ce a plecat de acasă, în urma unui conflict cu mama sa. El este căutat şi în Buzău, dar şi în Prahova, judeţ unde a fost găsit atunci când mai fugise de acasă, potrivit news.ro.

Marţi, adolescentul şi mama lui s-au certat, iar femeia I-a confiscat băiatului telefonul mobil. La un moment dat, profitând de neatenţia mamei sale, adolescentul a fugit de acasă.

Citește și: Documentul scăpat din interior! ‘Mizele ascunse’ ale lui Clotilde Armand

Dispariţia sa a fost anunţată Poliţiei o zi mai târziu. De atunci, adolescentul este căutat peste tot. Oamenii legii au făcut scotociri la Năeni, dar şi în judeţul Prahova, acolo unde băiatul a fost găsit atunci când a mai dispărut de acasă.

"Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău caută un minor, în vârstă de 14 ani, care ar fi plecat voluntar de la domiciliu, din localitatea Năeni, şi nu a mai revenit. Persoanele care deţin informaţii care să ajute la găsirea acestuia sunt rugate să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la numărul de urgenţă 112", a transmis Poliţia Judeţeană Buzău.

Edmond Iuga are 14 ani, are o înălţime de 1,70 m, 60 de kilograme şi are o cicatrice de aproximativ doi centimetri pe frunte, deasupra sprâncenei drepte. La momentul plecării, el era îmbrăcat cu o geacă de culoare maro cu gri, pantaloni sport de culoare închisă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri